CSP, nemulțumit de felul în care politicul atacă Procuratura Anticorupție: „Expunerile publice ale demnitarilor față de activitatea procurorilor trebuie să fie echilibrate, responsabile și fundamentate pe o analiză obiectivă”
2030
Criticile demnitarilor la adresa Procuraturii Anticorupție (PA), dar și intenția guvernării de a comasa în grabă această instituție cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) nu sunt pe placul membrilor Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) și nici al Procuraturii Generale.
Într-o declarație semnată de președintele CSP, Dumitru Obadă, și membrii aceleiași structuri Aliona Nesterov, Elena Roșior și Eduard Panea, este subliniată importanța respectării echilibrului instituțional și a principiului separației puterilor în stat, consfințit de Constituția Republicii Moldova, dar și evaluarea activității procurorilor „prin mecanisme instituționale, nu prin polemici în spațiul public”.
„Ținem să notăm că independența procurorilor, care au un rol fundamental în asigurarea respectării legii și menținerea ordinii de drept, este garantată de Constituție. Atât cadrul legal național, cât și standardele europene evidențiază că orice formă de ingerință sau presiune externă, inclusiv prin declarații publice critice ale factorilor politici, nu doar că poate influența negativ independența procurorilor și genera o percepție de subordonare a acestora față de puterea executivă sau legislativă, ci și poate submina încrederea în instituțiile statului și afecta funcționarea statului de drept. Expunerile publice ale demnitarilor față de activitatea procurorilor trebuie să fie echilibrate, responsabile și fundamentate pe o analiză obiectivă, evitându-se comparațiile între instituții care pot crea confuzii sau pot fi interpretate drept favorizante ori defavorizante”, cităm din declarația membrilor CSP.
Potrivit aceleiași surse, consolidarea statului de drept și a procesului de reformă judiciară trebuie să fie o prioritate comună a tuturor instituțiilor, iar acest obiectiv „poate fi atins doar printr-un dialog constructiv și profesionist”.
Și Procuratura Generală insistă pe faptul că „orice schimbare trebuie să aibă drept obiectiv consolidarea capacității Procuraturii de a-și îndeplini misiunea constituțională – apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanei, societății și statului”.
„Structura Procuraturii constituie un element esențial al funcționării sistemului judiciar, asigurând coerența și eficiența activității de urmărire penală. În acest sens orice modificare a acestui sistem trebuie să țintească un act de justiție eficient, bazat pe nevoile reale ale societății și aliniat la bunele practici europene. (...) Procuratura Generală își reafirmă disponibilitatea de a participa la consultări și de a contribui, prin expertiza sa, la elaborarea unor soluții legislative care să răspundă interesului public și necesităților sistemului de justiție”, cităm din comunicatul de presă al instituției conduse de procurorul general Ion Munteanu.
Menționăm că Ministerul Justiției a propus fuzionarea PA și PCCICS, iar noua instituție ar urma să aibă două departamente: anticorupție și criminalitate organizată.Scopul anunțat al autorităților este de a eficientiza lupta împotriva corupției și a crimei organizate, urmare a recomandărilor Consiliului Suprem de Securitate din 20 ianuarie curent.
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, susține că instituția pe care o conduce a înregistrat progrese semnificative în ultimul an și nu crede că ar trebui reorganizată.
„Ca să pot comenta o soluție, trebuie să-mi fie clar care este problema pe care noi încercăm s-o rezolvăm. Mie nu mi-i clar care e problema concretă ce trebuie s-o rezolvăm noi ca stat și, atunci, cum putem vorbi noi despre soluții? (...) Nu am fost invitată în Parlament pentru audieri, nu cunosc scopurile acestor modificări. Eu sunt aici, în această funcție, pe un mandat de cinci ani, o să continui să lucrez în fiecare zi în interesul cetățenilor și mai departe aflu și eu din presă ce se întâmplă în alte instituții ale statului”, a declarat Veronica Dragalin joi, într-o conferință de presă susținută la sediul PA.
19.05.2026
02:01
459
Muncitor mort la baza Starship din Texas: SpaceX, din nou sub lupa autorităților pentru siguranța la muncă
19.05.2026
00:07
598
Anthropic cumpără startupul Stainless și blochează accesul OpenAI, Google și Cloudflare la un furnizor cheie de SDK-uri
18.05.2026
22:02
615
Elon Musk pierde procesul împotriva lui Sam Altman și OpenAI după verdictul juraților din California
18.05.2026
21:06
633
Vremea de marți, 19 mai 2026, în Republica Moldova: mai cald și cu ploi de vară
18.05.2026
20:33
599
Mega-breșă la sistemul public de sănătate din New York: hackeri au furat date medicale, acte de identitate și amprente a 1,8 milioane de persoane
545
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, susține reducerea risipei alimentare prin vizita la Banca de Alimente din Chișinău
18.05.2026
17:51
484
Sală de sport modernizată de 5,4 milioane de lei la Liceul „Ivan Vazov” din Taraclia
18.05.2026
17:28
662
Grafana Labs, atac cibernetic și tentativă de șantaj: cod sursă accesat, compania refuză plata răscumpărării
18.05.2026
17:20
526
Elevele din Republica Moldova, premiate la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete din Italia
18.05.2026
17:02
498
Tinerii din nordul țării descoperă Agricultura 5.0 la Târgul „Viitorul e AgriCOOL” din Corlăteni
19.05.2026
02:01
430
Muncitor mort la baza Starship din Texas: SpaceX, din nou sub lupa autorităților pentru siguranța la muncă
19.05.2026
00:07
573
Anthropic cumpără startupul Stainless și blochează accesul OpenAI, Google și Cloudflare la un furnizor cheie de SDK-uri
18.05.2026
22:02
594
Elon Musk pierde procesul împotriva lui Sam Altman și OpenAI după verdictul juraților din California
18.05.2026
21:06
613
Vremea de marți, 19 mai 2026, în Republica Moldova: mai cald și cu ploi de vară
18.05.2026
20:33
586
Mega-breșă la sistemul public de sănătate din New York: hackeri au furat date medicale, acte de identitate și amprente a 1,8 milioane de persoane
533
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, susține reducerea risipei alimentare prin vizita la Banca de Alimente din Chișinău
18.05.2026
17:51
475
Sală de sport modernizată de 5,4 milioane de lei la Liceul „Ivan Vazov” din Taraclia
18.05.2026
17:28
653
Grafana Labs, atac cibernetic și tentativă de șantaj: cod sursă accesat, compania refuză plata răscumpărării
18.05.2026
17:20
518
Elevele din Republica Moldova, premiate la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete din Italia
18.05.2026
17:02
490
Tinerii din nordul țării descoperă Agricultura 5.0 la Târgul „Viitorul e AgriCOOL” din Corlăteni
606
Neurofibromatoza de tip 1: apel pentru diagnostic timpuriu și îngrijire continuă, de la copilărie la vârsta adultă
18.05.2026
16:21
530
Programul „REUȘIM” taie birocrația și digitalizează relația dintre stat și mediul de afaceri
18.05.2026
15:08
516
AIPA alocă 31,75 milioane de lei pentru investiții postinvestiționale în agricultură și mediul rural
18.05.2026
14:22
565
Cahul a găzduit „Ziua Învățământului Dual”: peste 500 de elevi au descoperit oferte educaționale și locuri de muncă
766
Haos igienico-sanitar la Spitalul de Psihiatrie Ștei, după infectarea unui pacient cu hantavirus: deratizare și bloc alimentar, în vizorul Inspectorilor Sanitari
631
Peste 50 de procurori decorați la Procuratura Generală pentru merit și profesionalism
18.05.2026
11:44
616
Nisporeni devine „Capitala Sportului 2026”: investiții de 2 milioane de lei și calendar bogat de competiții nationale
757
OMS, presată de hantavirus și Ebola, deschide la Geneva Adunarea generală în plină criză și val de retrageri
18.05.2026
10:44
910
Ucigașul din Chișinău, care a jefuit mai multe locuințe și a tras asupra unui polițist, condamnat la 25 de ani de închisoare
701
Maia Sandu, în turneu european la Strasbourg, Haga și Praga pentru a promova aderarea Republicii Moldova la UE
18.05.2026
08:24
666
Horoscopul zilei 18.05.2026
18.05.2026
00:08
1170
Procesul Elon Musk – OpenAI scoate la iveală marea problemă a încrederii în Sam Altman și în marile laboratoare de inteligență artificială
17.05.2026
20:02
971
Cursa pentru competențe în inteligență artificială zguduie industria auto și rescrie harta joburilor
17.05.2026
19:27
784
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Educația fizică de la Chișinău
17.05.2026
18:59
1075
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și maxime de 20–24°C (18–24 mai 2026)
Muncitor mort la baza Starship din Texas: SpaceX, din nou sub lupa autorităților pentru siguranța la muncă
Elon Musk pierde procesul împotriva lui Sam Altman și OpenAI după verdictul juraților din California
Vremea de marți, 19 mai 2026, în Republica Moldova: mai cald și cu ploi de vară
Mega-breșă la sistemul public de sănătate din New York: hackeri au furat date medicale, acte de identitate și amprente a 1,8 milioane de persoane
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.31
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














