COVID-19 sperie din nou Europa! Specialiștii anunță dezastrul: „Vom avea un număr uriaș de morți!”
2303
Europa se pregăteşte pentru sezonul rece, iar specialiştii avertizează asupra marelui pericol pe care îl reprezintă noul coronavirus. Conform specialiştilor de la Universitatea Johns Hopkins, lumea ar putea fi lovită de un val de decese din cauza temutului virus asiatic.
„La prima vedere, perspectivele nu par prea sumbre. În timp ce cazurile raportate de coronavirus ating niveluri record, întrucât Europa suportă un „al doilea val”, decesele sunt încă cu mult sub vârful lor din aprilie”, scriu cei de la CNN.
Şi, totuşi, specialiştii se tem de ceea ce e mai rău. Potrivit sursei citate, aceştia se tem că sezonul rece va aduce nu doar viruşii de sezon, dar şi un nou impact dezastator al noului coronavirus.
Totul în contextul în care statele europene se tem să mai aplice măsuri dure de blocare a vieţii economice şi sociale, iar tinerii, care vor fi principalul vector de transmitere al virusului, nu mai vor să aplice normele de protecţie.
„Evident, nu avem cu adevărat alte modalități de a preveni circulația Covid, în afară de blocaje sau măsuri de distanțare socială și așa mai departe; nu avem încă un vaccin”, a spus Michael Head, cercetător principal în domeniul sănătății globale la Universitatea din Southampton din Marea Britanie, a declarat pentru CNN.
„Vom vedea o mulțime de cazuri, vom vedea o mulțime de spitalizări și o mulțime de sarcini pentru serviciile noastre de sănătate. Va exista și un număr mare de morți”, a adăugat acesta.
Head spune că Bulgaria, Croația, Malta, România și Spania înregistrează o creştere a mortalităţii, iar acest lucru nu este deloc un semnal bun, mai ales pentru cei din vârsta a treia.
„Vedem că ratele de cazuri la populațiile în vârstă și la populațiile vulnerabile cresc din nou în toate țările europene.
Deci, este un tipar foarte previzibil, de fapt, că în Marea Britanie, Franța sau Spania am văzut populații mai tinere afectate și apoi aproximativ patru până la șase săptămâni mai târziu … începem să vedem persoanele în vârstă infectate.
În multe privințe, credem că iarna ar putea fi o furtună perfectă. De aceea mi-aș dori să ne fi putut folosi vara mult mai bine, pentru a zdrobi cu adevărat virusul și pentru a ne asigura că suntem într-o poziție mai bună pentru el”.
Peter Drobac, medic şi fizician la Skoll Centre for Social Entrepreneurship din cadrul Oxford University, are ultimul cuvânt:
„În multe privințe, credem că iarna ar putea fi o furtună perfectă. De aceea mi-aș dori să ne fi putut folosi vara mult mai bine, pentru a zdrobi cu adevărat virusul și pentru a ne asigura că suntem într-o poziție mai bună pentru el”.
24.10.2026
09:54
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului
















