COVID-19 afectează mai grav bărbații. Un nou studiu încearcă să explice de ce
1398
Femeile au un răspuns imunitar mai puternic împotriva COVID-19 decât bărbaţii. Este concluzia unor cercetători de la Universitatea Yale din SUA.
Conform statisticilor, 60% dintre decesele provocate de COVID-19 în România şi pe plan global sunt la bărbaţi.
Cercetătorii americani au stabilit că femeile au un sistem imunitar mai puternic decât cel al bărbaților. Studiul arată că acţiunea limfocitelor T care distrug celulele infectate este mai puternică în cazul femeilor.
Cercetarea a fost făcută pe o sută de pacienți și a demonstrat că, în cazul bărbaţilor, sistemul imunitar produce mai multe citokine decât femeile.
Aceste substanțe favorizează reacţia inflamatorie, ceea ce face și virusul SARS-CoV-2, astfel că acesta poate fi mortal.
Rezultatele studiului ar putea fi folosite la realizarea unor strategii anti-COVID, scrie Mediafax.
„S-ar putea ca bărbaţii să trebuiască să primească doze în plus de vaccin, adică datorită faptului că celulele T cu memorie sunt mai eficiente în cazul femeilor şi apar mai repede, vor putea primi, să zicem, două doze de vaccin, în schimb bărbaţii să primească 3 doze”, a declarat Radu Ciornei, doctor în imunologie, microbiologie şi genetică moleculară.
La rândul său, Adrian Marinescu, medic infecţionist la Institutul Matei Balş din Capitală, spune că încă sunt date care trebuie adunate.
„Este o ipoteză de lucru şi acest studiu. Trebuie să ne gândim că, în general, bărbaţii au mai multe afecţiuni cronice severe, şi, în general, chiar dacă nu vorbim de criza COVID-19, în general ajung mai repede la deces, prin boli cardiovasculare, diabet, boli pulmonare etc.”, a precizat acesta.
04.08.2026
13:48
04.08.2026
13:44
04.08.2026
13:30
04.08.2026
13:23
04.08.2026
12:43
04.08.2026
12:10
04.08.2026
11:46
04.08.2026
11:25
04.08.2026
10:46
04.08.2026
10:31
04.08.2026
13:30
04.08.2026
13:23
04.08.2026
12:43
04.08.2026
12:10
04.08.2026
11:46
04.08.2026
11:25
04.08.2026
10:46
04.08.2026
10:31
04.08.2026
09:58
04.08.2026
09:33
04.08.2026
09:18
04.08.2026
08:53
04.08.2026
08:31
04.08.2026
08:30
04.08.2026
07:39
04.08.2026
07:25
04.08.2026
06:47
04.08.2026
04:46
04.08.2026
04:02
04.08.2026
02:48
04.08.2026
01:05
03.08.2026
23:36
03.08.2026
23:13
03.08.2026
22:55
03.08.2026
22:00
Militar arestat după ce a ucis un camarad și trei civili la Sevastopol, în Crimeea ocupată
UNIFARM intră în comunitatea ROHEALTH: parteneriat pentru inovare și acces mai bun al pacienților la soluții de sănătate
Horoscopul zilei 04.08.2026
Fost polițiști de frontieră și o femeie, în arest în R. Moldova pentru organizarea migrației ilegale a circa 400 de ucraineni apți de război
















