CORONAVIRUS // Grecia: Măștile, obligatorii pe punțile navelor care vizitează insulele elene. Dacă nu porți mască în supermarket, riști o amendă de 150 de euro
2099
Grecia impune noi restricții, din cauza numărului tot mai mare de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Autoritățile de la Atena au anunțat, luni, obligativitatea purtării măștilor pe punțile navelor care navighează înspre insulele sale, extinzând astfel măsura și în afara spațiilor interioare.
Săptămâna trecută autoritățile elene au făcut obligatorie purtarea măștilor în toate spațiile publice închise în care distanțarea socială nu poate fi respectată.
Luni, măsura a fost extinsă, astfel că măștile de protecție sunt obligatorii și pe punțile navelor care circulă între insule.
Grecia a înregistrat până în prezent 4 662 de infecții cu noul coronavirus, 208 persoane pierzându-și viața în țară de la izbucnirea pandemiei.
Pe lângă supermarketuri și mijloacele de transport în comun, grecii, dar și turiștii vor fi obligați să poarte masca de protecție în magazinele cu amănuntul, birouri, bănci, magazine alimentare și brutării.
Bisericile vor fi exceptate de la regulă momentan.
„Creșterea numărului de infecții în Atena și Salonic demonstrează că virusul este încă aici. Cerința este pentru binele colectiv. Situația nu trebuie să creeze panică dar nici delăsare. Nu trebuie să permitem ca lucrurile să evolueze greșit”, a afirmat Nikos Hardalias, ministrul delegat pentru protecție civilă al Greciei, potrivit Reuters.
Nepurtarea măştii în aceste locuri se pedepseşte cu o amendă în valoare de 150 de euro.
22.10.2026
07:30
22.10.2026
07:19
22.10.2026
04:12
22.10.2026
02:59
21.10.2026
23:28
21.10.2026
21:16
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
22.10.2026
04:12
22.10.2026
02:59
21.10.2026
23:28
21.10.2026
21:16
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
21.10.2026
18:35
21.10.2026
18:25
21.10.2026
17:59
21.10.2026
17:03
21.10.2026
16:45
21.10.2026
16:38
21.10.2026
15:48
21.10.2026
15:47
21.10.2026
15:44
21.10.2026
15:12
21.10.2026
15:12
21.10.2026
14:49
21.10.2026
14:40
21.10.2026
14:36
21.10.2026
14:34
21.10.2026
14:02
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















