Constantin Țuțu, căutat internațional, ar fi fost văzut în Transnistria cu acte false
1124
Fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, se află în stânga Nistrului, ajungând în regiunea transnistreană prin Ucraina folosind acte false. Informațiile au fost confirmate de surse IPN din regiune, care au trimis și o imagine cu el într-un local din Tiraspol.
Constantin Țuțu a fost reținut pe 22 iulie, împreună cu Vlad Plahotniuc, pe aeroportul din Atena. Reținerea s-a făcut pe baza „notificărilor roșii” Interpol, emise de autoritățile Moldovei și Rusiei pentru căutare internațională. Pe 16 septembrie, în dosarul privind îmbogățirea ilicită, procurorii au cerut arestarea preventivă și anunțarea în căutare a fostului deputat Constantin Țuțu.
Acuzatorii de stat suspectează că acesta ar fi în regiunea transnistreană, deși are interdicție să părăsească teritoriul Greciei. Avocații lui Constantin Țuțu au declarat că clientul lor este în Grecia și nu poate părăsi statul elen, având interdictia respectivă. Astăzi, magistrații au decis să-l anunțe în căutare.
Miercuri, premierul Dorin Recean a afirmat că există informații operative conform cărora fostul deputat democrat ar intenționa să ajungă în regiunea transnistreană pentru a desfășura anumite acțiuni. Inspectoratul General al Poliției a cerut autorităților din Grecia să confirme dacă Constantin Țuțu locuiește la adresa declarată unde trebuia să-și petreacă timpul cât este sub interdictie.
Până acum, IGP nu a comunicat dacă a primit vreo confirmare de la autorități.
17.08.2026
23:42
17.08.2026
23:34
17.08.2026
23:31
17.08.2026
22:35
17.08.2026
22:06
17.08.2026
21:35
17.08.2026
21:15
17.08.2026
20:40
17.08.2026
20:14
17.08.2026
20:02
17.08.2026
23:42
17.08.2026
23:34
17.08.2026
23:31
17.08.2026
22:35
17.08.2026
22:19
17.08.2026
22:06
17.08.2026
22:02
17.08.2026
21:35
17.08.2026
21:15
17.08.2026
20:40
17.08.2026
20:14
17.08.2026
20:02
17.08.2026
19:57
17.08.2026
19:03
17.08.2026
18:48
17.08.2026
18:32
17.08.2026
18:30
17.08.2026
18:22
17.08.2026
18:20
17.08.2026
17:58
17.08.2026
17:53
17.08.2026
17:29
17.08.2026
17:13
17.08.2026
16:40
17.08.2026
16:36
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
Manevra secretă a avionului prezidențial al lui Trump după summitul NATO de la Ankara declanșează scandal la Washington
















