Comisia Europeană propune interzicerea totală a gazului și petrolului rusesc până în 2027.
797
Comisia Europeană a detaliat marți măsurile prevăzute pentru a interzice importurile de gaz din Rusia în Uniunea Europeană până la sfârșitul anului 2027 și pentru a depăși opoziția Ungariei și Slovaciei. Propunerea legislativă elaborată va fi prezentată statelor membre și Parlamentului, însă sunt așteptate discuții delicate. Aceasta din cauza îngrijorării unor țări referitor la probleme juridice legate de rezilierea contractelor pe termen lung cu Rusia.
Comisia promovează o abordare „graduală”, propunând interzicerea noilor contracte începând cu 1 ianuarie 2026 și întreruperea contractelor scurte până la 17 iunie 2026. Se va face o excepție pentru exporturile către „țările fără ieșire la mare” unde există contracte mai lungi. Până la sfârșitul anului 2027, importurile aflate sub contracte pe termen lung, care sunt cele mai problematice, vor fi oprite complet.
Executivul european a ales o propunere legislativă adoptabilă cu majoritate calificată, evitând un eventual veto al Ungariei și Slovaciei, care nu sunt de acord cu măsurile. De asemenea, UE cere statelor membre să prezinte planuri naționale pentru diversificarea surselor de aprovizionare până la 1 martie 2026. Contractele existente pentru servicii de terminale de gaze naturale lichefiate asociate cu companii rusești vor fi interzise din 1 ianuarie 2028.
Comisarul european Dan Jorgensen a asigurat că „Comisia va lucra îndeaproape” cu cele 27 de state membre și că „niciun stat membru nu va fi privat de energie” în urma acestei propuneri. La trei ani și mai bine după invazia Ucrainei, importurile mai reduse din Rusia ar asigura mai multă securitate și independență Europei, a subliniat el.
Ponderea gazului rusesc în importurile UE a scăzut de la 45% în 2021 la 19% în 2024. Deși Uniunea Europeană și-a diminuat importurile prin gazoducte, a crescut achizițiile de gaz natural lichefiat, transportat cu nave și regazificat. Rusia ocupă o poziție centrală, cu 20% din importurile de GNL ale UE în 2024, totalizând 20 de miliarde de metri cubi din aproximativ 100 de miliarde importate. În completarea acestei strategii, Comisia prevede ca statele care importă încă petrol rusesc să finalizeze elaborarea unui plan de eliminare completă până în 2027.
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova















