Cine este unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă, însă atât de discret încât este poreclit „fantoma”. Misteriosul MILIARDAR are afaceri şi în R. Moldova
3023
Dieter Schwarz este a 36-ea cea mai bogată persoană de pe planetă, dar este atât de discret în ceea ce priveşte viaţa lui personală, încât este poreclit „fantoma” în presa din Germania.
Omul de afaceri are 80 de ani şi este proprietarul grupului Schwarz, al patrulea cel mai mare retailer din lume din punctul de vedere al veniturilor.
Compania deţine brandurile Lidl şi Kaufland, iar Schwarz este CEO al ambelor. În pofida averii sale, Schwarz este atât de misterios, încât doar două fotografii cu el există în spaţiul public.
Chiar dacă şi-a construit imperiul pornind din Germania, el se află şi în spatele unuia dintre cele mari eşecuri când vine vorba despre retail în Australia.
În octombrie 2017 a cumpărat un prim teren în sudul Australiei, investind 25 de milioane de dolari. Pe parcursul anului 2018, a început să recruteze personal şi să facă planuri pentru alte locuri din Australia. În 2019 a început să construiască un centru de distribuţie în Victoria şi a cumpărat alte terenuri în ţară.
Luna trecută, planurile au fost lăsate de izbelişte, la fel şi cei 200 de angajaţi australieni.
Omul de afaceri ar fi investit 500 de milioane de dolari în Australia, dar experţii au declarat publicaţiei news.com.au, că pierderea totală generată de decizia de a opri expansiunea businessului acolo s-ar ridica la aproape un miliard de dolari.
Nu există foarte multe detalii care să motiveze această decizie, explicaţia oferită presei de către companie fiind: „Decizia se referă la concentrarea activităţilor de business în Europa şi nu este în niciun caz o reflexie a eforturilor angajaţilor sau managementului local sau a susţinerii primite de Kaufland din partea comunităţii de business sau a guvernelor”, au spus reprezentanţii companiei germane într-o declaraţie de presă.
Schwarz a moştenit compania de la tatăl său, Josef Schwarz, care a fost partener al companiei Suedfruechte Grosshandel Lidl & Co, axată pe vânzarea de fructe en-gros, în 1930.
S-a alăturat companiei tatălui său în 1973 şi a deschis primul magazin Lidl, folosind modelul de discount al Aldi. El a preluat conducerea companiei în 1977, după moartea tatălui său, iar de atunci a transformat compania în gigantul actual.
Chiar dacă este unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri, secretomania sa a devenit legendară şi a inspirat chiar şi un documentar german - Die Lidl Story, lansat în 2018, informează businessmagazin.ro.
02.09.2026
13:20
02.09.2026
13:18
02.09.2026
13:16
02.09.2026
12:59
02.09.2026
12:56
02.09.2026
12:35
02.09.2026
12:14
02.09.2026
11:44
02.09.2026
11:40
02.09.2026
11:38
02.09.2026
13:20
02.09.2026
13:18
02.09.2026
13:16
02.09.2026
12:59
02.09.2026
12:56
02.09.2026
12:35
02.09.2026
12:14
02.09.2026
11:44
02.09.2026
11:40
02.09.2026
11:38
02.09.2026
11:38
02.09.2026
11:28
02.09.2026
11:18
02.09.2026
01:52
02.09.2026
01:13
02.09.2026
01:11
02.09.2026
01:05
02.09.2026
00:53
02.09.2026
00:07
01.09.2026
23:35
01.09.2026
23:32
01.09.2026
22:58
01.09.2026
22:23
01.09.2026
21:33
01.09.2026
21:06
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Patru dintre cele mai bune filme românești ale anului, proiectate în premieră la ZFR Chișinău 2026. Acces liber și invitați de marcă
















