China face apel la calm după revizuirea doctrinei nucleare ruse
1076
Kirill KUDRYAVTSEV / AFP
China a făcut miercuri un apel la „calm şi reţinere” după semnarea de către preşedintele rus Vladimir Putin a unui decret ce extinde posibilităţile de recurgere la arma nucleară, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
„În circumstanţele actuale, toate părţile ar trebui să rămână calme şi să dea dovadă de reţinere, lucrând împreună prin dialog şi consultări pentru a reduce tensiunile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Lin Jian, într-o conferinţă de presă.
„Poziţia Chinei, care încurajează toate părţile să detensioneze situaţia şi să se angajeze în favoarea unei soluţionări politice a crizei ucrainene, rămâne neschimbată”, a adăugat reprezentantul diplomaţiei chineze.
În a 1000-a zi a ofensivei sale contra Ucrainei, Vladimir Putin a semnat marţi un decret ce extinde posibilităţile de recurgere la arma nucleară, la scurt timp după ce Statele Unite au autorizat Kievul să folosească rachete de producţie americană cu rază lungă de acţiune ATACMS pentru a lovi în interiorul teritoriului rus.
La finalul lunii septembrie, Putin avertizase că orice atac efectuat de o ţară non-nucleară, dar susţinută de o putere ce dispune de armă atomică ar putea fi considerat drept o agresiune „comună”, ceea ce poate necesita o recurgere la arma nucleară.
Această revizuire a doctrinei nucleare ruse a fost denunţată pe scară largă de către ţările occidentale.
07.10.2026
11:00
07.10.2026
10:57
07.10.2026
10:19
07.10.2026
10:13
07.10.2026
10:10
07.10.2026
09:54
07.10.2026
09:41
07.10.2026
08:36
07.10.2026
08:04
07.10.2026
07:20
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
07.10.2026
10:57
07.10.2026
10:56
07.10.2026
10:19
07.10.2026
10:13
07.10.2026
10:10
07.10.2026
09:54
07.10.2026
09:50
07.10.2026
09:41
07.10.2026
08:36
07.10.2026
08:04
07.10.2026
07:20
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
06.10.2026
18:45
06.10.2026
18:43
06.10.2026
18:08
06.10.2026
17:52
06.10.2026
17:33
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
















