Centrala nucleare de la Zaporojie: Biden, Macron, Scholz şi Johnson, apel la REŢINERE. Vor că inspectorii AIEA să inspecteze obiectivul
1178
Liderii american, francez, german şi britanic au îndemnat duminică la "reţinere" în problema centralei nucleare ucrainene Zaporojie, cea mai mare din Europa şi ocupată de forţele armate ruse, informează AFP.
Preşedinţii Joe Biden şi Emmaneul Macron, precum şi cancelarul federal Olaf Scholz şi premierul britanic Boris Johnson, care au discutat la telefon, au cerut de asemenea trimiterea "rapidă" la centrala Zaporojie a unei misiuni de inspectori din partea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).
Forţele ruse au ocupat zona din jurul centralei Zaporojie în martie, la scurt timp după ce Rusia a trimis zeci de mii soldaţi în Ucraina. Centrala, încă operată de personal ucrainean, rămâne aproape de linia frontului şi a fost lovită de obuze de mai multe ori în ultimele săptămâni, stârnind temeri asupra unui dezastru nuclear. Ucraina şi Rusia s-au învinuit reciproc pentru bombardamentele din şi în jurul complexului de reactoare nucleare din sudul Ucrainei, scrie Agerpres.
Vineri, Preşedinţia franceză a afirmat că liderul rus Vladimir Putin a acceptat ca inspectori ai AIEA să întreprindă o vizită de inspecţie la centrală.
În timpul discuţiei lor telefonice de duminică, cei patru lideri occidentali au convenit de asemenea ca "sprijinul pentru Ucraina în apărarea ei împotriva agresorului rus să fie menţinut".
28.08.2026
02:45
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
27.08.2026
23:52
27.08.2026
23:21
27.08.2026
22:32
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
27.08.2026
23:52
27.08.2026
23:21
27.08.2026
22:32
27.08.2026
21:59
27.08.2026
21:46
27.08.2026
20:29
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
27.08.2026
15:25
27.08.2026
14:42
27.08.2026
14:19
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
















