Cea de-a treia Conferință a donatorilor Platformei de sprijin pentru Republica Moldova va avea loc în noiembrie la Paris
1608
Cea de-a treia Conferință a donatorilor Platformei de sprijin pentru Republica Moldova se va desfășura la Paris în luna noiembrie curent.
Detaliile organizatorice ale evenimentului au fost discutate în această săptămână la Ministerul francez al Afacerilor Externe de către o delegație de la Chișinău, condusă de Sergiu Mihov, șeful Direcției cooperare bilaterală a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Delegația franceză a fost condusă de șeful Direcției Europa continentală a Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe, Frederic Mondoloni, iar la consultările bilaterale a mai participat Ecaterina Casinge, șefa Cabinetului președintei Republicii Moldova.
Subiectele de pe agenda de discuție s-au referit la extinderea dialogului politic, relațiilor sectoriale și la nivel local, dinamizarea schimburilor comercial-economice, cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale, preluarea schimbului de experiență în domenii prioritare de reforme asumate de autoritățile de la Chișinău. La fel, a fost discutată consolidarea cadrului juridic bilateral, prin avansarea negocierilor pe marginea acordurilor privind conversiunea permiselor de conducere și protecția socială.
Potrivit Ministerului de Externe, Sergiu Mihov a informat partea franceză despre determinarea autorităților de la Chișinău pentru continuarea cursului ireversibil de integrare europeană, prin acțiuni concrete de realizare a agendei de reforme solicitate de cetățeni. În cadrul consultărilor, delegațiile ambelor state au trecut în revistă rezultatele primei Reuniuni a Comunității Politice Europene (CPE) desfășurate recent la Praga, fiind salutată inițiativa președintei Maia Sandu de a găzdui la Chișinău următoarea reuniune a CPE.
Diplomații au abordat și situația de securitate regională în contextul războiului injust al Federației Ruse împotriva Ucrainei, consecințele acestuia asupra Republicii Moldova, precum și rolul republicii noastre în calitate de furnizor de securitate în Europa, suportul politic, umanitar și asistența acordată Ucrainei. S-a discutat, la fel, criza energetică și acțiunile orientate pentru depășirea acesteia și sporirii rezilienței interne.
Amintim că primele Conferințe ale donatorilor Platformei de sprijin pentru Republica Moldova au avut loc la Berlin și la București. În România, R. Moldova a primit angajamente în valoare de aproximativ 600 de milioane de euro din partea statelor participante.
23.10.2026
09:56
23.10.2026
09:44
23.10.2026
09:12
23.10.2026
09:08
23.10.2026
08:55
23.10.2026
07:59
23.10.2026
07:53
23.10.2026
06:18
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
23.10.2026
09:56
23.10.2026
09:44
23.10.2026
09:12
23.10.2026
09:08
23.10.2026
08:55
23.10.2026
07:59
23.10.2026
07:53
23.10.2026
06:18
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
















