Ce urmează pentru luptătorii de la Azovstal care s-au predat rușilor. Soția unui soldat a vorbit despre scrisoarea primită acum două zile
2890
Azovstal, ultimul bastion apărat de forțele ucrainene în Mariupol, a intrat sub controlul Rusiei. Moscova a anunțat că oțelăria a fost „eliberată complet", după ce și ultimii militari ucraineni s-ar fi predat, iar vestea a fost transmisă președintelui Vladimir Putin. Informația nu a fost confirmată și din surse independente. Familiile luptătorilor de la Azovatal care s-au predat, se tem pentru viețile acestora.
Aproape 2 500 de soldați ucraineni s-au predat la Azovstal, susțin rușii.
Așadar, în sudul Ucrainei, lupta pentru Mariupol pare să se fi încheiat. Ultimii luptători din combinatul Azovstal au primit ordin să depună armele, lucru care pune capăt confruntărilor intense.
Denis Prokopenko, comandantul Batalionului Azov: „După 86 de zile de apărare a Mariupolului, conducerea militară a dat ordinul de salvare a vieților și a sănătății militarilor garnizoanei și de a înceta apărarea orașului".
Mesajul transmis de comandantul Batalionului Azov pecetluiește soarta ultimului punct de rezistență ucraineană din Mariupol. După lupte feroce, probabil cele mai intense din Ucraina, soldații din combinatul Azovstal au primit ordin să depună armele.
Denis Prokopenko - comandantul Batalionului Azov: „Indiferent de luptele grele, apărarea perimetrului și absența proviziilor, am subliniat mereu care au fost pentru noi cele mai importante trei condiții: civilii, răniții și morții. Civilii au fost evacuați. Răniții grav au primit ajutorul necesar și au fost evacuați. În ceea ce-i privește pe eroii căzuți, continuă procesul de scoatere a lor din combinat".
La rândul său, un alt militar din Azovstal și-a luat la revedere de la locul care i-a fost casă în ultimele aproape trei luni. „Ei bine, asta-i tot. Vă mulțumesc din interiorul Azovstal, locul morții și vieții mele", a scris el pe Twitter, unde a postat două fotografii făcute în oțelăria din Mariupol, scrie Digi24.
Rusia a anunțat că militarii vor fi tratați conform normelor internaționale, nu trebuie uitat că Moscova îi consideră combatanți neonaziști pe soldații din Batalionul Azov.
Zilele trecute, procurorul general al țării a cerut Curții Supreme declararea batalionului ca organizație teroristă. De aceea, familiile luptătorilor de la Azovatal care s-au predat, se tem pentru viețile acestora.
Sandra Krotevych, sora unui soldat de la Azovstal: „Mi-e teamă. Nu am încredere în Rusia. Tot ceea ce a promis (n.r: Rusia) nu a respectat niciodată. Așadar, singura mea speranță stă în organizațiile internaționale precum Crucea Roșie, care s-au angajat să fie acolo acum și să ajute. ONU, de exemplu, care este acolo".
Dacă sunt acolo și își iau niște angajamente privind evacuarea răniților, de a ajuta militarii care sunt acolo, am speranța că Rusia își va îndeplini în sfârșit promisiunile și va acționa conform acordurilor militare, așa cum fac țările normale în timpul războiului.
Natalia Zarytska, soția unui soldat din Azovstal: „Soțul meu mi-a scris acum două zile și situația este cu adevărat grea și îngrozitoare. El este pe drum dintr-un iad în altul, de la oțelăria Azovstal, la o închisoare, în captivitate".
18.04.2026
09:22
225
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
305
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
547
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
546
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
514
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
561
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
582
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
572
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
626
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
671
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
18.04.2026
09:22
98
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
260
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
520
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
521
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
494
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
543
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
568
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
559
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
615
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
656
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
606
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
605
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1202
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
954
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
805
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
829
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
815
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
842
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
753
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
1000
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
798
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
775
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
914
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
922
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
17.04.2026
00:06
939
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la limba și literatura rusă
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














