Cazurile rare de tromboză asociate vaccinului AstraZeneca ar putea avea legătură cu proteina FP4, arată studiile
1778
Proteina numită factor plachetar 4, sau FP4, ar putea fi responsabilă de cazurile de tromboză survenite la 16 persoane din Germania, Austria şi Norvegia, în urma vaccinării cu serul de la AstraZeneca. Concluziile vin în urma a două studii publicate de revista americană The New England Journal of Medicine, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Unul din studiile citate a analizat cazurile a 11 pacienţi vaccinaţi în Germania şi Austria, care au dezvoltat tromboză după ce au fost vaccinaţi cu serul AstraZeneca. Nouă dintre aceştia erau femei cu vârsta medie de 36 de ani (de la 22 şi până la 49 de ani).
Într-un interval de 5-16 zile de la vaccinare, aceste persoane au prezentat unul sau mai multe episoade trombotice, cu excepţia uneia, care a suferit o hemoragie intracraniană mortală.
Pacienţii au suferit unul sau mai mult episoade trombotice: nouă cazuri de tromboză venoasă cerebrală, trei cazuri de tromboză venoasă splanhnică, trei cazuri de embolie pulmonară și încă patru tipuri de tromboză. Dintre pacienți, șase au decedat, iar cinci au dezvoltat o coagulare intravasculară diseminată.
Deşi trombozele au afectat diferite organe, toţi pacienţii aveau anticorpi împotriva proteinei FP4 şi un deficit de plachete sanguine.
Studiul, finanţat de Fundaţia Germană de Cercetare, conchide că vaccinarea cu serul de la AstraZeneca „poate ocaziona dezvoltarea cu frecvenţă redusă a trombozei imunitare intermediată de anticorpii activatori de plachete împotriva FP4”.
Niveluri ridicate de anticorpi împotriva proteinei FP4
Ce de-al doilea studiu a analizat situaţia a cinci pacienţi din Norvegia: patru femei şi un bărbat, cu vârste între 32 şi 54 de ani, lucrători sanitari, care au prezentat simptome între cea de-a şaptea şi a zecea zi după prima doză de vaccin.
Toţi pacienţii au dezvoltat tromboze în zone neobişnuite; unul a dezvoltat trombocitopenie gravă, iar patru au avut hemoragie cerebrală masivă (trei au decedat).
După cum a relevat şi studiul anterior, toţi pacienţii prezentau niveluri ridicate de anticorpi împotriva proteinei FP4, o reacţie indusă de vaccin.
Totuşi, potrivit studiului Universităţii din Oslo, având în vedere că cele cinci cazuri au fost înregistrate în rândul a peste 130.000 de persoane vaccinate, este vorba de o reacţie cu o frecvenţă foarte redusă.
Ambele studii analizează reacţiile la vaccinul de la AstraZeneca, prin urmare nu se cunoaşte deocamdată dacă trombozele asociate vaccinului Johnson & Johnson au aceeaşi cauză.
03.08.2026
11:49
03.08.2026
11:33
03.08.2026
11:27
03.08.2026
11:01
03.08.2026
10:58
03.08.2026
10:45
03.08.2026
10:42
03.08.2026
10:06
03.08.2026
10:04
03.08.2026
09:54
03.08.2026
11:33
03.08.2026
11:27
03.08.2026
11:01
03.08.2026
10:58
03.08.2026
10:45
03.08.2026
10:42
03.08.2026
10:06
03.08.2026
10:04
03.08.2026
09:54
03.08.2026
09:21
03.08.2026
08:55
03.08.2026
08:54
03.08.2026
08:36
03.08.2026
06:30
03.08.2026
00:52
03.08.2026
00:33
03.08.2026
00:09
02.08.2026
23:37
02.08.2026
21:46
02.08.2026
19:18
02.08.2026
19:15
02.08.2026
19:14
02.08.2026
18:15
02.08.2026
17:13
02.08.2026
16:56
Mihai Popșoi, la Kyiv: omagiu eroilor căzuți și mesaj de solidaritate cu Ucraina
Depozit uriaş al gigantului rus Wildberries, lovit de un nou atac ucrainean cu dronă în regiunea Vladimir
Săptămâna mondială a alăptării: beneficii majore pentru copii și mame și prima bancă de lapte uman din Republica Moldova
Sinteza CNA: fostul șef al BEM, reținut într-un nou dosar de spălare de bani și condamnat la 13 ani, în timp ce 849 de bunuri de peste 42,2 milioane de lei sunt puse sub sechestru
















