Cântăreața celebră, diagnosticată cu cancer în stadiu terminal la 39 de ani: „Nu știu câte zile mi-au mai rămas”
3082
Sarah Harding, celebra cântăreață care face parte din trupa Girls Aloud, trece prin momente dificile la opt luni de când a anunțat că are cancer mamar. Din păcate, în ciuda tratamentului pe care l-a urmat, boala s-a extins acum și la măduvă.
Sarah Harding, celebra cântăreață de la Girls Aloud, a dezvăluit că medicii i-au spus că cel mai probabil Crăciunul din 2020 a fost ultimul din viața ei. Deși a urmat tratamente intensive în ultima perioadă, cancerul s-a extins la coloană.
Chiar dacă trece prin momente extrem de dificile, cântăreața în vârstă de 39 de ani a vorbit despre experiența ei în cartea ”Hear Me Out”, pe care a lansat-o de curând.
„În decembrie, doctorul mi-a zis că probabil Crăciunul care urma să vină va fi probabil ultimul. Sunt în fază terminală acum și nu știu câte luni mi-au mai rămas de trăit”, a explicat Sarah.
Deși își dorește să urmeze un tratament pentru a trata tumoarea de la baza coloanei, artista spune că nu vrea să facă radioterapie, întrucât în urma acestei proceduri își va pierde părul.
Deși știe că unii ar putea considera acest lucru „zadarnic”, Sarah susține că, dacă mai are doar câteva luni, nu merită să-și piardă părul. „Nu vreau să simt că îmi voi petrece timpul care mi-a mai rămas ascunzându-mă. Încerc să trăiesc și să mă bucur de fiecare secundă din viața mea, indiferent de cât mi-a mai rămas”, a mai spus Sarah.
Vedeta britanică a dezvăluit că are cancer la sân în stadiu avansat, la sfârșitul lunii august.
Într-un mesaj postat pe Twitter ea a scris: „Nu există o modalitate ușoară de a spune acest lucru și, de fapt, nici măcar nu simt că este adevărat când scriu asta, dar iată.
La începutul acestui an am fost diagnosticată cu cancer mamar și în urmă cu câteva săptămâni am primit vestea devastatoare că boala s-a răspândit și în alte părți ale corpului meu."
Sarah Harding a devenit cunoscută în 2002, când a concurat pentru „Popstars: The Rivals”, un show al ITV care avea ca obiectiv înfiinţarea unei trupe de fete şi a uneia de băieţi.
Ea a ajuns în finală şi a fost votată pentru a face parte din Girls Aloud alături de Nicola Roberts, Nadine Coyle, Kimberley Walsh şi Cheryl Tweedy.
Grupul a lansat câteva piese de succes în Marea Britanie, precum „Sound of the Underground”, „The Promise”, „Love Machine”, „Jump” şi „Call The Shots”.
Girls Aloud s-a reunit în 2012 după o scurtă pauză, pentru a lansa o compilaţie şi a întreprinde un turneu, iar anul următor şi-a anunţat destrămarea.
De atunci, Harding a jucat în câteva filme, precum „Run for Your Wife” şi „St. Trinian's 2: The Legend of Fritton's Gold”, a făcut parte din reality show-ul „The Jump” de la Channel 4, în 2016, iar în 2017 a câştigat „Celebrity Big Brother”.
15.05.2026
08:04
88
Horoscopul zilei 15.05.2026
15.05.2026
02:59
451
Juriul decide soarta OpenAI în procesul Elon Musk vs. Sam Altman și Microsoft
15.05.2026
01:22
774
SpaceXAI pierde cercetători-cheie după fuziunea cu xAI, pe fondul presiunii extreme de muncă și al ofertelor rivale din industria AI
14.05.2026
23:22
868
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
14.05.2026
22:57
593
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
14.05.2026
22:44
432
YouTube Shorts și podcasturile video cuceresc sufrageria: 2 miliarde de ore urmărite pe televizoare în fiecare lună
528
Argentina caută sursa focarului de hantavirus de pe nava de croazieră, dar Ushuaia respinge acuzațiile privind „pacientul zero”
14.05.2026
21:10
495
OpenAI recunoaște furt de date interne după compromiterea unor proiecte open source
14.05.2026
20:57
497
Vreme plăcută și mai caldă în Republica Moldova, vineri 15 mai 2026
14.05.2026
20:51
675
Cerebras deschide sezonul IPO 2026: listare uriașă de 5,5 miliarde de dolari și evaluare de 56,4 miliarde
15.05.2026
02:59
403
Juriul decide soarta OpenAI în procesul Elon Musk vs. Sam Altman și Microsoft
15.05.2026
01:22
654
SpaceXAI pierde cercetători-cheie după fuziunea cu xAI, pe fondul presiunii extreme de muncă și al ofertelor rivale din industria AI
14.05.2026
23:22
761
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
14.05.2026
22:57
559
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
14.05.2026
22:44
416
YouTube Shorts și podcasturile video cuceresc sufrageria: 2 miliarde de ore urmărite pe televizoare în fiecare lună
498
Argentina caută sursa focarului de hantavirus de pe nava de croazieră, dar Ushuaia respinge acuzațiile privind „pacientul zero”
14.05.2026
21:10
473
OpenAI recunoaște furt de date interne după compromiterea unor proiecte open source
14.05.2026
20:57
482
Vreme plăcută și mai caldă în Republica Moldova, vineri 15 mai 2026
14.05.2026
20:51
627
Cerebras deschide sezonul IPO 2026: listare uriașă de 5,5 miliarde de dolari și evaluare de 56,4 miliarde
14.05.2026
19:51
518
Maia Sandu consolidează parteneriatele europene: întrevederi la Chișinău cu miniștrii de externe ai Elveției, Norvegiei și Franței
14.05.2026
19:39
588
Spotify adoptă tehnologia video HLS de la Apple pentru podcasturi și deschide creatorilor distribuție și monetizare pe mai multe platforme
14.05.2026
17:49
688
Investigator de spyware demască o amplă operațiune a hackerilor guvernamentali ruși care încearcă să preia conturi Signal
14.05.2026
17:37
569
Un simplu TEST din sânge îți spune cât vei trăi. Ce s-a descoperit despre noul „ceas biologic”
14.05.2026
16:53
596
Liceul de arte „Elena Alistar” din Chișinău, modernizat energetic cu sprijinul partenerilor europeni și al Regatului Norvegiei
14.05.2026
16:48
1661
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Începutul sfârșitului pentru Ceban? Irina Gutnic depune PRIMUL denunț la CNA împotriva primarului general
14.05.2026
16:08
531
Testarea națională la matematică în format digital, extinsă la zeci de mii de elevi din toată țara
14.05.2026
15:35
528
MEC deschide drumul absolvenților de colegii spre universități: credite recunoscute și traseu flexibil de continuare a studiilor
14.05.2026
15:31
580
Dorin Junghietu anunță la Atena: Moldova își modernizează sistemul energetic prin interconectări cu România și dezvoltarea energiei verzi
14.05.2026
14:28
555
Traducătorul tău personal, direct în ureche: 100 de limbi străine accesibile în timp real cu noile căști AI
14.05.2026
14:22
655
Valeriu Chiveri discută cu șeful diplomației norvegiene despre reintegrarea regiunii transnistrene și sprijinul pentru suveranitatea Republicii Moldova
14.05.2026
12:30
744
Ministerul Energiei lansează, alături de partenerii internaționali, un cadru comun pentru securitatea cibernetică în sectorul energetic
14.05.2026
12:16
663
Premierul Alexandru Munteanu cere sprijinul OSCE pentru reintegrarea Republicii Moldova și consolidarea securității regionale
14.05.2026
12:11
726
Adolescent de 14 ani din Anenii Noi, condamnat la peste 5 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un bărbat de 63 de ani și a transmis atacul „live” colegilor
14.05.2026
11:03
784
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
14.05.2026
09:45
1505
Cine controlează adevărul în era AI: fosta șefă de știri de la Meta vrea să verifice marile modele cu „judecători AI” și experți globali
14.05.2026
07:59
790
Horoscopul zilei 14.05.2026
Juriul decide soarta OpenAI în procesul Elon Musk vs. Sam Altman și Microsoft
SpaceXAI pierde cercetători-cheie după fuziunea cu xAI, pe fondul presiunii extreme de muncă și al ofertelor rivale din industria AI
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














