Cancelarul Angela Merkel propune acordarea de sprijin umanitar țărilor care preiau refugiați afgani
1432
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, propune acordarea de sprijin umanitar țărilor care găzduiesc refugiați afgani în regiune, pentru a reduce și restricționa fluxurile către Europa.
Circa 3,5 milioane de oameni sunt strămutați în Afganistan și aproape 400.000 dintre aceștia au fost forțați să-și părăsească casele de la începutul anului, potrivit ONU.
Se estimează că aceste cifre vor crește după ce talibanii au preluat capitala Kabul duminică.
În Pakistan se află acum peste 1,4 milioane de refugiați afgani, iar Iranul găzduiește peste 780.000, conform cifrelor oficiale, scrie newsweek.ro.
Turcia a fost un punct cheie de tranzit pentru refugiații afgani și sirieni care doresc să treacă în Europa, însă acordul UE-Turcia din 2016 a redus semnificativ fluxurile neregulate de refugiați.
Discuțiile dintre UE și Turcia continuă pentru o cooperare mai strânsă în materie de migrație, Turcia acuzând Bruxelles cănu și-a respectat promisiunile.
Miniștrii de externe ai UE vor organiza marți o videoconferință pentru a discuta despre situația din Afganistan în urma intrării talibanilor în capitală.
Reuniunea extraordinară a fost convocată „după contacte intense cu parteneri în ultimele zile și ore”, a declarat șeful politicii externe a UE, Josep Borrell.
„Afganistanul se află la răscruce de drumuri. Securitatea și bunăstarea cetățenilor săi, precum și securitatea internațională sunt în joc", a adăugat acesta.
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:22
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
20.10.2026
15:18
20.10.2026
15:08
20.10.2026
14:37
20.10.2026
14:16
20.10.2026
13:36
20.10.2026
13:34
20.10.2026
13:27
20.10.2026
13:22
20.10.2026
13:13
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















