BURSE pentru elevii și studenții de la MEDICINĂ, care își vor face practica în instituții implicate în lupta cu pandemia de COVID-19
1545
Medicii și farmaciștii rezidenți din R. Moldova vor avea burse de 1 600 de lei, studenții din domeniul medicinei - de 1 200 de lei, iar elevii - de 1 000 de lei, dacă vor efectua, pe parcursul anului 2020, un stagiu de practică de trei luni în instituțiile medico–sanitare publice antrenate în controlul și combaterea infecției de COVID–19.
Potrivit unei decizii aprobate astăzi de către Guvern, aceste burse au fost stabilite pentru anul de studiu 2020 – 2021, dar vor fi acordate și în anul de studiu 2021 – 2022, în cazul în care persoana va efectua și în 2021 un stagiu de practică în condiții similare.
În cazul elevilor înmatriculați în anul cinci de studii, în învățământul profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar medical și farmaceutic, termenul pentru efectuarea stagiului de practică este de două luni.
Cu referire la elevii anilor I–IV, din învățământul profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar medical și farmaceutic, care nu sunt încadrați în practica ce precede probele de absolvire, pot fi încadrați, la solicitare, în instituțiile medico–sanitare publice antrenate în controlul și combaterea infecției COVID–19, cu acordarea bursei de stagiu de practică în condiții similare.
Persoanele care vor primi burse de stagiu de practică pot beneficia concomitent de alte tipuri de burse finanţate din bugetul de stat.
04.08.2026
20:19
04.08.2026
20:13
04.08.2026
20:07
04.08.2026
19:55
04.08.2026
19:15
04.08.2026
19:08
04.08.2026
18:46
04.08.2026
17:43
04.08.2026
17:29
04.08.2026
16:50
04.08.2026
20:07
04.08.2026
19:55
04.08.2026
19:15
04.08.2026
19:08
04.08.2026
18:46
04.08.2026
17:43
04.08.2026
17:29
04.08.2026
16:50
04.08.2026
16:44
04.08.2026
16:01
04.08.2026
15:13
04.08.2026
15:10
04.08.2026
14:59
04.08.2026
14:52
04.08.2026
14:33
04.08.2026
14:28
04.08.2026
14:27
04.08.2026
14:26
04.08.2026
14:23
04.08.2026
14:22
04.08.2026
14:08
04.08.2026
14:04
04.08.2026
13:48
04.08.2026
13:44
04.08.2026
13:30
Războiul cu Iranul golește arsenalele SUA: rachetele de precizie și aproape jumătate din Tomahawk, consumate în doar cinci luni
Harta libertății academice: unde se situează Moldova și ce țări conduc sau coboară în clasamentul mondial
Premierul Tofan, reacție dură după scandalul delegației talibane la Chișinău: vizita, „eroare de evaluare”, Guvernul schimbă regulile și implică obligatoriu SIS
Curtea de Apel a limitat pentru 12 luni activitatea Partidului Republican „Inima Moldovei” după suspiciuni de finanțare ilegală
















