Bloomberg: Joe Biden, Alexei Navalnîi, Elon Musk şi CEO-ul Pfizer, printre personalităţile anului 2021
1385
entru al cincilea an consecutiv, Bloomberg marchează ediţia Bloomberg 50, topul celor mai importante figuri ale anului 2021 ale căror contribuţii merită recunoscute pe plan mondial.
Alături de personalităţile deja arhicunoscute ale businessului internaţional precum Elon Musk, CEO-ul Tesla, Jeff Bezos, CEO-ul Amazon, Tim Cook, CEO-ul Apple, Larry Page, co-fondatorul Alphabet, sau de figurile politice marcante ale mapamondului cum sunt Joe Biden, Vladimir Putin sau Emmanuel Macron, potrivit Mediafax.
Iată zece dintre cele importante nume ale anului 2021:
Albert Bourla
Un veteran de aproape trei decenii al companiei, Bourla a preluat conducerea în 2019 şi a început să pună bazele succesului recent al Pfizer. În timpul pandemiei, el a creat noua franciză de vaccin prin cuplarea tehnologiei ARN mesager a BioNTech cu expertiza de producţie şi puterea comercială a Pfizer.
Jimmy Lai
Magnatul mass-media a petrecut peste 300 de zile în închisoare anul acesta, făcându-l victima cea mai cunoscută a campaniei necruţătoare a Chinei de a subordona Hong Kong-ul în întregime.
Alexei Navalnîi
În august 2020, Navalny, unul dintre cei mai duri critici ai Kremlinului, s-a îmbolnăvit într-un zbor din Siberia la Moscova şi a fost în cele din urmă internat la Berlin. Fusese otrăvit cu un agent toxic de tipul Novichok, în ceea ce Occidentul consideră a fi o tentativă de asasinat, acuzaţie negată de autorităţile ruse.
Andy Jassy
Amazon Web Services, pe care Jassy a condus-o timp de aproape două decenii, este pe drumul cel bun pentru vânzări de 61,3 miliarde de dolari în acest an, în creştere cu 35% faţă de 2020. Drept recomensă pentru succesul său, a fost numit CEO al întregii companii.
Darnella Frazier
În iunie, la un an după ce a filmat ofiţerii de poliţie care îl ucideau pe George Floyd, Frazier a devenit primul jurnalist cetăţean care a câştigat o citare specială din partea Consiliului Premiului Pulitzer.
Hoesung Lee
În august, Hoesung Lee a condus aproape 200 de ţări către un acord unanim asupra unui raport care a constatat că omenirea a crescut temperatura globală cu 1,1 grade celsius, făcând planeta mai fierbinte decât a fost în urmă cu 125.000 de ani.
John Nkengasong
Director al Centrului African pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, Nkengasong este virologul care a jucat un rol cheie în procurarea a 400 de milioane de doze de vaccin anti Covid-19 pentru întregul continent.
Mike Winkelmann
Lucrarea sa „Everdays: The first 5.000 Days” s-a vândut la licitaţie în martie pentru 69,3 milioane de dolari, doborând recordul pentru cea mai scumpă piesă de artă digitală din lume.
MacKenzie Scott
Fosta soţie a lui Jeff Bezos a donat 2,7 miliarde de dolari în acest an, pentru un total de aproximativ 8,6 miliarde de dolari donaţi de-a lungul timpului către 800 de organizaţii, ceea ce o face unul dintre cei mai prolifici filantropi din istorie.
Eugene Goodman
Timp de 85 de secunde, pe 6 ianuarie, el s-a confruntat cu protestatarii care au pătruns în Capitoliu şi i-a îndepărtat de parlamentarii vulnerabili din camera Senatului.
31.08.2026
07:28
31.08.2026
07:24
31.08.2026
07:06
31.08.2026
02:45
31.08.2026
02:41
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
31.08.2026
07:28
31.08.2026
07:24
31.08.2026
07:06
31.08.2026
02:45
31.08.2026
02:41
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
30.08.2026
19:34
30.08.2026
19:33
30.08.2026
19:04
30.08.2026
18:30
30.08.2026
18:14
30.08.2026
17:15
30.08.2026
16:08
30.08.2026
15:57
30.08.2026
14:55
30.08.2026
14:17
30.08.2026
14:13
30.08.2026
14:10
30.08.2026
13:44
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova















