Blinken anticipează o reacţie serioasă a NATO, în cazul unei agresuni a Rusiei împotriva Ucrainei
1545
Facebook/Antony Blinken
Orice nouă agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei va antrena un răspuns „serios”, avertizează marţi, la Riga, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken, în marja unei reuniuni ministeriale a NATO, relatează AFP.
„Orice escaladare a Rusiei va fi foarte îngrijorătoare pentru Staele Unite, dar şi pentru Letonia, iar orice nouă agresiune va provoca consecinţe serioase”, a declarat el într-o conferinţă de presă comună cu omologul său leton Edgars Rinkevics.
Secretarul de stat nu a vrut să spună mai mult despre natura unei eventuale riposte, precizând că vrea mai întâi să se „consulte” cu aliaţii Statelor Unite în NATO, marţi şi miercuri, în capitala letonă.
„Suntem foarte îngrijoraţi cu privire la mişcările de trupe pe care le vedem” ale Rusiei la frontiera cu Ucraina, reiterează el, citat de Agerpres.
„Am văzut strategia rusă în mai multe rânduri”, care constă în „crearea piesă cu piesă” a unor „provocări”, pentru a justifica acţiuniale Moscovei, acuză Blinken.
Antony Blinken a avertizat din nou că Washingtonul lucrează în coordonare cu Uniunea Europeană (UE) la noi sanţciuni vizând Belarusul, acuzat de o folosire „cinică” a migranţilor drept „arme” cu scopul destabilizării vecinilor săi europeni.
31.08.2026
07:28
31.08.2026
07:24
31.08.2026
07:06
31.08.2026
02:45
31.08.2026
02:41
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
31.08.2026
07:28
31.08.2026
07:24
31.08.2026
07:06
31.08.2026
02:45
31.08.2026
02:41
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
30.08.2026
19:34
30.08.2026
19:33
30.08.2026
19:04
30.08.2026
18:30
30.08.2026
18:14
30.08.2026
17:15
30.08.2026
16:08
30.08.2026
15:57
30.08.2026
14:55
30.08.2026
14:17
30.08.2026
14:13
30.08.2026
14:10
30.08.2026
13:44
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova















