Banca Mondială estimează o creștere economică importantă pentru România, de 6%
1139
Banca Mondială şi-a îmbunătăţit, marţi, estimările privind evoluţia economiei României, atât pentru anul acesta cât şi pentru anul viitor, în condiţiile în care se aşteaptă ca economia mondială să înregistreze în 2021 cea mai puternică creştere din ultimii 80 de ani.
Conform celei mai recente ediţii a raportului cu privire la perspectivele economice globale, Banca Mondială estimează că România va înregistra în acest an un avans al PIB de 6%, cu 2,5 puncte procentuale peste estimarea din ianuarie, urmând ca anul viitor să înregistreze o creştere de 4,5%, cu 0,4 puncte procentuale peste estimările anterioare. Pentru 2023, Banca Mondială prognozează în cazul României o creştere economică de 3,9%.
Avansul economiei româneşti în acest an ar urma să fie superior celui înregistrat pe ansamblu de regiunea Europei şi Asiei Centrale (3,9%), însă Banca Mondială avertizează că, la nivel regional, riscurile rămân ridicate, având în vedere ritmul lent al campaniei de vaccinare, incertitudinea politică şi tensiunile geopolitice.
La nivel global, Banca Mondială şi-a îmbunătăţit prognoza de creştere pentru acest an cu 1,5 puncte procentuale, până la 5,6%, ceea ce înseamnă că economia mondială va înregistra cea mai puternică creştere din ultimii 80 de ani. Cu toate acestea, instituţia financiară internaţională avertizează că multe ţări, în special cele sărace, sunt lăsate în urmă şi vor avea nevoie de mai mulţi ani pentru a reveni la nivelul de dinaintea pandemiei, potrivit Agerpres.
„Chiar dacă există semne încurajatoare de revenire globală, pandemia continuă să provoace pandemie şi inegalităţi populaţiilor din ţările în curs de dezvoltare din întreaga lume", susţine preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass. Potrivit acestuia, este nevoie de eforturi coordonate la nivel global pentru a accelera distribuţia vaccinurilor şi ştergerea datoriilor pentru ţările cu venituri mici.
Raportul Băncii Mondiale arată că revenirea va fi una inegală, în condiţiile în care marile economii ale lumii, în special SUA, profită de pe urma progreselor campaniei de vaccinare, dar şi a programelor de stimulare. În timp ce în rândul economiilor avansate, aproximativ 90% din acestea ar urma să revină până în 2022 la venitul per capita pe care îl aveau înainte de pandemie, în rândul ţărilor emergente şi în curs de dezvoltare doar o treime vor reuşi aceeaşi performanţă. În consecinţă, diferenţa dintre economiile avansate şi cele mai sărace cu privire la venitul per capita, diferenţă care se reducea înainte de pandemie, va creşte şi mai mult.
Fondul Monetar Internaţional estimează, pentru 2021, o redresare economică puternică în România, cu un avans al Produsului intern brut real de 7 procente, în timp ce prognoza Comisiei Europene arată o creştere a economiei României cu 5,1% în 2021 şi cu 4,9% în 2022.
20.04.2026
08:02
361
Horoscopul zilei 20.04.2026
19.04.2026
23:08
572
Blue Origin reutilizează cu succes racheta New Glenn, dar plasează pe orbită greșită satelitul AST SpaceMobile
19.04.2026
19:11
686
Vreme schimbătoare, dar cu final de săptămână cald în Republica Moldova (20–26 aprilie 2026)
19.04.2026
18:01
1078
Țară mică, ambiție uriașă // R. Moldova campioană MONDIALĂ a creșterii economice până în 2030, în viziunea FMI. De ce vom avea cea mai rapidă ascensiune a PIB-ului per capita de pe glob
19.04.2026
16:59
671
Primele fisuri în boomul finanțărilor pentru energia de fuziune: listări grăbite la bursă și dispute privind afacerile paralele
19.04.2026
15:45
624
Blue Origin bifează prima reutilizare a rachetei grele New Glenn, în ofensiva directă contra SpaceX
19.04.2026
08:42
724
Horoscopul zilei 19.04.2026
18.04.2026
21:07
963
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
18.04.2026
20:20
1071
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
18.04.2026
12:02
1512
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
1142
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
1048
Horoscopul zilei 18.04.2026
20.04.2026
08:02
355
Horoscopul zilei 20.04.2026
19.04.2026
23:08
569
Blue Origin reutilizează cu succes racheta New Glenn, dar plasează pe orbită greșită satelitul AST SpaceMobile
19.04.2026
19:11
683
Vreme schimbătoare, dar cu final de săptămână cald în Republica Moldova (20–26 aprilie 2026)
19.04.2026
18:01
1076
Țară mică, ambiție uriașă // R. Moldova campioană MONDIALĂ a creșterii economice până în 2030, în viziunea FMI. De ce vom avea cea mai rapidă ascensiune a PIB-ului per capita de pe glob
19.04.2026
16:59
669
Primele fisuri în boomul finanțărilor pentru energia de fuziune: listări grăbite la bursă și dispute privind afacerile paralele
19.04.2026
15:45
622
Blue Origin bifează prima reutilizare a rachetei grele New Glenn, în ofensiva directă contra SpaceX
19.04.2026
08:42
722
Horoscopul zilei 19.04.2026
18.04.2026
21:07
961
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
18.04.2026
20:20
1069
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
18.04.2026
12:02
1508
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
1140
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
1047
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
1322
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
1282
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
1092
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
1196
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
1159
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
1135
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
1230
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
1237
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
1203
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
1146
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1812
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
1591
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
1462
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














