Avion F-16 ucrainean prăbușit în misiune de interceptare a țintelor rusești, pilot salvat, Kiev lovește rafinăriile de petrol din Rusia
1299
Un avion de vânătoare F-16 s-a prăbuşit în timpul unei misiuni pe linia frontului. Pilotul a reuşit însă să se catapulteze în siguranţă, au anunţat miercuri Forţele Aeriene ale Ucrainei.
Aeronava era în misiune de interceptare a ţintelor aeriene ruseşti când a apărut o defecţiune. După incident, pilotul a fost găsit teafăr şi a fost transportat pentru îngrijiri medicale, unde va fi supus unor investigaţii suplimentare.
Experţii au început examinarea locului accidentului, pentru a stabili cauza exactă a prăbuşirii şi pentru a evalua eventualele pagube.
Ucraina a primit avioane F-16 de la mai multe ţări membre NATO, printre care se numără Ţările de Jos şi Danemarca, consolidându-şi astfel capacităţile de apărare aeriană.
În paralel, forţele ucrainene au lovit marţi seara două dintre cele mai mari rafinării de petrol ale Rusiei. A fost vizată o rafinărie Lukoil din regiunea Perm, aflată la peste 1.500 km de Ucraina, precum şi o rafinărie din Riazan, la aproximativ 400 km de graniţă. Serviciul de securitate al Ucrainei şi Statul Major General al armatei au anunţat aceste atacuri.
Conform autorităţilor de la Kiev, rafinăriile atacate au o capacitate de producţie anuală totală de circa 220 de milioane de barili de petrol. Retailerul online rus Wildberries, care a fost ţinta Ucrainei în ultimele zile, a anunţat că şi-a evacuat angajaţii dintr-o unitate din Riazan, ca masură de siguranţă.
29.09.2026
13:44
29.09.2026
13:41
29.09.2026
13:41
29.09.2026
13:33
29.09.2026
13:23
29.09.2026
13:16
29.09.2026
13:09
29.09.2026
12:50
29.09.2026
12:42
29.09.2026
12:42
29.09.2026
13:33
29.09.2026
13:23
29.09.2026
13:16
29.09.2026
13:09
29.09.2026
12:50
29.09.2026
12:42
29.09.2026
12:42
29.09.2026
12:39
29.09.2026
12:38
29.09.2026
12:30
29.09.2026
12:13
29.09.2026
12:07
29.09.2026
12:06
29.09.2026
11:55
29.09.2026
11:50
29.09.2026
11:47
29.09.2026
11:39
29.09.2026
11:29
29.09.2026
11:06
29.09.2026
10:46
29.09.2026
10:33
29.09.2026
10:31
29.09.2026
10:21
29.09.2026
10:15
29.09.2026
10:02
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
ULTIMA ORĂ // Nicușor Dan avertizează de la ONU asupra campaniei hibride și a presiunilor energetice ale Rusiei asupra R. Moldova: „Este a doua țară cea mai afectată de război, iar România rămâne un susținător ferm”
















