Avertismentul serviciilor secrete dintr-o țară membră UE: ,,Rusia va ataca o altă țară, dacă războiul din Ucraina se va încheia"
1433
Rusia ar putea fi pregătită pentru un război la scară largă în Europa în decurs de cinci ani de la încheierea războiului în Ucraina, a estimat serviciul de informaţii externe al Danemarcei.
Într-un raport publicat marţi, Serviciul Danez de Informaţii pentru Apărare (DDIS) a atras atenţia că această presupunere se bazează pe ipoteza că Statele Unite nu ar participa alături de ţările NATO la un astfel de război, pe baza analizei actuale a ameninţărilor, relatează dpa, potrivit Agerpres.
DDIS a estimat că, în opinia sa, este puţin probabil ca Rusia să fie capabilă să continue războiul în Ucraina în acelaşi timp cu un război împotriva uneia sau mai multor ţări NATO.
Însă, în cazul în care conflictul din Ucraina s-ar încheia sau ar fi îngheţat, Rusia ar putea să dispună de resurse militare semnificative şi este posibil să atace o ţară vecină în termen de şase luni, se arată în raport.
Agenţia nu vede niciun plan concret rusesc pentru un război împotriva unei ţări NATO. Însă, ar exista un risc mai mare ca Rusia să atace dacă ar fi considera că Alianţa Nord-Atlantică este slăbită, de exemplu dacă SUA îşi retrag sprijinul pentru NATO.
Statele din nordul Europei sunt îngrijorate de ceva vreme de o posibilă ameninţare din partea Rusiei. Serviciile de informaţii ale mai multor state nordice consideră că un atac rusesc reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa securităţii statelor lor.
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a avertizat anul trecut că Rusia ar putea fi în măsură să lanseze un atac militar pe teritoriul NATO până în 2029 şi a cerut ca armata germană să fie pregătită pentru război cât mai rapid posibil.
21.08.2026
23:40
21.08.2026
23:29
21.08.2026
22:03
21.08.2026
19:57
21.08.2026
19:11
21.08.2026
18:24
21.08.2026
17:59
21.08.2026
17:44
21.08.2026
17:17
21.08.2026
17:00
21.08.2026
22:03
21.08.2026
19:57
21.08.2026
19:11
21.08.2026
18:24
21.08.2026
17:59
21.08.2026
17:53
21.08.2026
17:44
21.08.2026
17:17
21.08.2026
17:00
21.08.2026
16:39
21.08.2026
16:37
21.08.2026
16:29
21.08.2026
16:01
21.08.2026
15:58
21.08.2026
15:33
21.08.2026
15:19
21.08.2026
14:51
21.08.2026
14:49
21.08.2026
14:40
21.08.2026
14:34
21.08.2026
14:32
21.08.2026
14:32
21.08.2026
13:41
21.08.2026
13:12
21.08.2026
12:54
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
Mihai Popșoi discută cu noul șef al Oficiului Consiliului Europei la Chișinău despre reforme democratice și parcursul european al Republicii Moldova
















