Stiri

Avertismente mai clare și mai vizibile pe ambalajele produselor din tutun. Parlamentul examinează un nou proiect de lege

Actualitate 23.09.2026 15:16 Vizualizări203
Avertismente mai clare și mai vizibile pe ambalajele produselor din tutun. Parlamentul examinează un nou proiect de lege

Chișinău, 23 septembrie 2026 – Avertismentele de sănătate de pe ambalajele produselor din tutun vor deveni mai clare și mai vizibile. Parlamentul urmează să examineze în prima lectură un proiect de lege privind controlul tutunului, prin care legislatia națională va fi armonizată cu normele europene.

Documentul a fost elaborat de Ministerul Sănătății împreună cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Acesta stabilește modul de amplasare a avertismentelor de sănătate pe diferite tipuri de ambalaje și prevede că denumirile sau mărcile comerciale nu vor putea acoperi și nici reduce vizibilitatea acestor mesaje.

Totodată, va fi extinsă lista avertismentelor de sănătate aplicate pe produsele din tutun. Pe ambalaje vor fi inscripționate următoarele mesaje: „Fumatul cauzează cancer al gurii și al gâtului”, „Fumatul poate ucide fătul nenăscut”, „Fumul dumneavoastră dăunează copiilor, familiei și prietenilor dumneavoastră” și „Renunțați la fumat – rămâneți în viață pentru cei dragi”.

Guvernul va aproba, de asemenea, o galerie de imagini care va include avertismentele de sănătate combinate cu elementele ce urmează să fie imprimate pe pachetele unitare și pe ambalajele exterioare ale produselor din tutun destinate fumatului.

Vor fi revizuite și cerințele aplicabile produselor din tutun conexe. Pachetele unitare și ambalajele exterioare ale țigaretelor electronice și ale flacoanelor de reumplere vor trebui să conțină lista tuturor ingredientelor, prezentate în ordine descrescătoare a masei. De asemenea, acestea vor include informații despre arome, cantitatea de nicotină eliberată per doză, numărul lotului și recomandarea ca produsul să nu fie lăsat la îndemâna copiilor.

În cazul în care dovezile științifice vor demonstra că un anumit produs din tutun conține aditivi care sporesc, într-un grad semnificativ sau măsurabil, efectul toxic ori potențialul de dependență, Guvernul va putea interzice plasarea acestuia pe piață.

Proiectul de lege include și alte prevederi menite să continue armonizarea legislației Republicii Moldova cu normele Uniunii Europene și să contribuie la realizarea angajamentelor asumate în procesul de aderare. Printre acestea se regăsește clarificarea termenilor referitori la publicitate, sponsorizare și importul produselor din tutun și al celor conexe.

În mare parte, noile prevederi legislative vor intra în vigoare la data aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cu excepția anumitor articole. Aplicarea acestora va consolida cadrul național de control al tutunului și va spori nivelul de informare a consumatorilor.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 23.09.2026 23.09.2026 13:10 404 Horoscopul zilei 23.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.56 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri