Stiri

AVEREA unui judecător de la CSJ, luată la ochi de către inspectorii de integritate

Actualitate 04.08.2020 14:23 Vizualizări1794
AVEREA unui judecător de la CSJ, luată la ochi de către inspectorii de integritate

Averea unui magistrat de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) va fi verificată de către inspectorii Autorității Naționale de Integritate (ANI), care au inițiat zilele trecute un control în privința bunurilor deținute de către judecător.

Totodată, inspectorii de integritate urmează să stabilească și dacă doi inspectori vamali, dar și un consilier local sunt compatibili cu funcțiile pe care le dețin.

ANImai raportează că, în ultima săptămână, a întocmit două procese-verbale cu privire la contravenție pentru nedepunerea și depunerea tardivă a declarațiilor de avere și interese personale și a pornit o cauză contravențională pentru încălcarea regimului juridic al incompatibilităților. În aceste cazuri au fost aplicate amenzi în sumă de 3 500 de lei.

În aceeași perioadă, ANI a emis 13 acte de constatare a încălcării legislației în vigoare. Astfel, un șef de instituție publică, un șef din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului, un fost director general la S.A „Red-Nord”, un primar din UTA Găgăuzia, un fost angajat din primăria Trușeni și un director de gimnaziu din raionul Ungheni au admis conflicte de interese.

Totodată, doi inspectori din cadrul Serviciului Vamal, un șef din cadrul Inspectoratului pentru protecția Mediului, un primar din raionul Șoldănești și câte un consilier local raioanele Hâncești, Fălești și Sângerei au fost prinși în situații de incompatibilitate.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 10.08.2026 10.08.2026 13:10 609 Horoscopul zilei 10.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.06 1 USD 17.40 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri