Atac devastator în Marea Neagră: navă cu porumb lovită de rachetele Rusiei lângă Odesa, 10 morți, bilanțul lunii iulie în regiune urcă la 28 de victime
904
Un atac rusesc cu rachete asupra unei nave care transporta porumb, în apropierea portului Odesa din sudul Ucrainei, a ucis 10 persoane, au declarat luni oficialii ucraineni. Este cel mai sângeros atac din cadrul escaladării violenţelor din Marea Neagră, care durează deja de câteva săptămâni.
Rusia a lovit duminică nava „Golden Leo” – aflată sub pavilionul Guineei-Bissau, cu echipaj format din cetăţeni indieni şi sirieni – cu trei rachete de croazieră, provocând un incendiu de proporţii, a anunţat marina ucraineană pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Un martor din Odesa a observat duminică coloane de fum ridicându-se de la o navă aflată în largul coastei, iar ulterior s-a confirmat că era vorba de „Golden Leo”.
Un alt atac rus asupra oraşului Odesa, cel mai mare port maritim al Ucrainei, a dus luni la moartea a trei persoane şi rănirea altor trei, a precizat Serhii Lîsak, şeful administraţiei militare a oraşului. El a menţionat că au fost lovite obiective de infrastructură, dar nu a oferit detalii suplimentare despre tipul acestora.
Ministerul Apărării al Rusiei a anunţat luni că, în cursul nopţii, forţele sale au atacat rezervoarele de combustibil din portul Odesa.
O operaţiune extinsă de căutare şi salvare în cazul navei „Golden Leo” a continuat pe tot parcursul nopţii, a transmis autoritatea portuară din Ucraina. Nouă membri ai echipajului şi unul dintre piloţii maritimi ai portului au fost ucişi. Autorităţile au precizat că opt dintre cei 17 membri ai echipajului au fost salvaţi.
Nava „Golden Leo” este deţinută de Ocean Grace Shipping Ltd, cu sediul la Mumbai, potrivit datelor LSEG. Administratorul navei, compania Friends Shipping Co SA, nu a oferit deocamdată un răspuns la solicitarea de comentarii transmisă prin e-mail.
Moscova nu a formulat imediat niciun comentariu public cu privire la incidentul din largul Odessei.
Marea Neagră a devenit, în lunile care au urmat invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022, unul dintre principalele puncte fierbinţi ale conflictului. Transportul maritim de cereale a fost totuşi în mare măsură reluat în cadrul unui acord menit să atenueze şocurile pe pieţele mondiale şi să permită ambelor ţări să exporte produse agricole vitale.
Acum însă, Moscova şi Kievul îşi intensifică atacurile atât în Marea Neagră, cât şi în Marea Azov. Sunt vizate în special rutele comerciale şi sursele esenţiale de venituri pentru cele două state.
Forţele ucrainene au atacat în ultimele luni infrastructura energetică a Rusiei, inclusiv petroliere, în timp ce Rusia a sporit loviturile asupra porturilor ucrainene de mare adâncime şi asupra navelor de marfă care se apropie sau părăsesc aceste facilităţi.
În regiunea Odesa, atacurile ruseşti au provocat, doar în această lună, moartea a 28 de persoane, a declarat luni guvernatorul regiunii.
Atât Rusia, cât şi Ucraina sunt exportatori importanţi de cereale, iar reluarea violentelor de pe această rută maritimă cheie a alimentat temerile privind securitatea aprovizionării globale.
Ucraina a asigurat în ultimele sezoane în jur de 6% din exporturile mondiale de grâu şi aproximativ 11% din exporturile globale de porumb. Din cauza atacurilor ruseşti cu rachete şi drone, ţara şi-a pierdut circa o treime din capacitatea de a exporta cereale prin porturile sale de la Marea Neagră, au subliniat comerciantii şi analiştii.
La rândul lor, atacurile ucrainene au forţat Rusia – cel mai mare exportator mondial de cereale – să limiteze traficul maritim în Marea Azov, unde are loc aproximativ un sfert din exporturile sale de cereale, au declarat surse familiare cu situaţia.
29.09.2026
19:09
29.09.2026
18:37
29.09.2026
18:32
29.09.2026
18:27
29.09.2026
18:15
29.09.2026
18:07
29.09.2026
17:30
29.09.2026
17:29
29.09.2026
17:20
29.09.2026
17:14
29.09.2026
19:09
29.09.2026
18:37
29.09.2026
18:32
29.09.2026
18:27
29.09.2026
18:15
29.09.2026
18:07
29.09.2026
17:48
29.09.2026
17:30
29.09.2026
17:29
29.09.2026
17:20
29.09.2026
17:14
29.09.2026
16:48
29.09.2026
16:45
29.09.2026
16:04
29.09.2026
15:58
29.09.2026
15:50
29.09.2026
15:31
29.09.2026
15:26
29.09.2026
15:26
29.09.2026
15:21
29.09.2026
15:21
29.09.2026
15:18
29.09.2026
14:42
29.09.2026
14:23
29.09.2026
14:12
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
















