Aromânii au devenit, OFICIAL, minoritate națională în Albania

Parlamentul Albaniei a votat, vinerea trecută, Legea privind protecția minorităților naționale, act ce acordă aromânilor din această țară statutul oficial de minoritate națională, alături de alte opt minorități etnice.
Deputatul Partidului Mișcarea Populară, Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, a apreciat ieri, în Parlamentul României, această decizie ca fiind „un moment istoric”.
„Anterior aromânii, care numără circa 300 000 de persoane și își spun în graiul lor fărșerot Rămăńi, adică români, au deținut doar statutul de grup lingvistic și cultural, inferior celui de minoritate națională. Albania este primul stat balcanic care îi recunoaște pe aromâni drept minoritate națională cu numele lor propriu, cel de aromâni. Ca minoritate națională recunoscută, aromânii vor putea beneficia atât de sprijinul statului albanez de reședință, cât și de sprijinul cultural al statului înrudit România. Autoritățile albaneze au răspuns acum cu deschidere cererilor comunității aromâne de a i se acorda oficial statutul de minoritate națională. Aceste cereri au fost formulate repetat de-a lungul anilor de fruntașii aromânilor din Albania”, a declarat deputatul Codreanu.
Recunoașterea oficială a aromânilor ca minoritate națională în Albania amintește o dată în plus despre necesitatea ca statul român să se achite exemplar de obligațiile sale de solidaritate culturală cu aromânii aflați în dificultate identitară și cultural-lingvistică, a mai spus deputatul.
„Trebuie să avem în vedere, între altele, susținerea deschiderii de grădinițe, școli și biserici pentru aromânii din Albania, să sprijinim apariția ziarelor și revistelor în dialectul istoric aromân și în româna literară, să înlesnim apariția unui post de radio și de televiziune în zona de maximă concentrație a aromânilor, care să retransmită emisiunile în dialectul aromân ale Radio România Internațional, să le acordăm mai multe burse tinerilor români din Albania, să deschidem un Institut Cultural Român la Tirana, cu filiale la Corcea și Saranda, să înființăm o redacție în dialectul istoric aromân la postul TVR Internațional și încă atâtea altele. Pentru toate acestea însă va trebui să aprobăm pentru 2018 un buget adecvat pentru Ministerul Românilor de Pretutindeni și cel al Afacerilor Externe”, a declarat deputatul Constantin Codreanu.
De asemenea, președintele Comisiei pentru comunităților de români din afara granițelor țării le-a adresat aromânilor din Albania câteva cuvinte în dialectul istoric aromân: „Duruți frați rămăńi dit Arbinișie, Rămăńia vă are tu vreare și va s-vi dea tut agiutorlu cultural ți lipseaște. S-bâneadză Arbinișia! S-bâneadză Rămăńia și rămănamea di ițido!”, cuvinte care, transpuse în limba literară, înseamnă: „Dragi frați români din Albania, România vă iubește și vă va acorda tot ajutorul cultural necesar. Trăiască Albania! Trăiască România și românii de pretutindeni!”.

Nu mai induceți lumea în eroare cu acea traducere eronată în mod voit. Fârshirotsâi, aceasta ramură a macedonenilor își spun ei înșiși râmâni, ceea ce nu înseamnă români, la fel cum și noi grâmusteanii ne spunem armânji, ceea ce la fel nu se traduce ca români.
cialis self life tadalafil 20mg best price
buy ivermectin for humans uk ivermectin 1 cream generic
[url=https://stromectolgf.com/#]stromectol[/url] ivermectin 9 mg
ed meds online without doctor prescription buy prescription drugs from canada
[url=https://drwithoutdoctorprescription.online/#]buy prescription drugs online[/url] buy prescription drugs from india
ed meds online without doctor prescription comfortis without vet prescription
cialis no rx tadalafil 20mg
[url=https://drwithoutdoctorprescription.site/#]prescription drugs without prior prescription[/url] prescription drugs without doctor approval
cvs prescription prices without insurance online prescription for ed meds
https://sildenafilmg.com/ viagra cost per pill
buy generic 100mg viagra online over the counter viagra https://sildenafilmg.com/ buy generic 100mg viagra online [url=https://sildenafilmg.online/#]viagra over the counter[/url] viagra from india
how much is viagra п»їviagra pills
where to buy viagra online viagra https://sildenafilmg.com/ viagra amazon [url=https://sildenafilmg.shop/#]buy viagra online usa[/url] 100mg viagra
https://sildenafilmg.online/# viagra over the counter
when will viagra be generic viagra pills
viagra online usa viagra pills https://sildenafilmg.com/ viagra from canada [url=https://sildenafilmg.shop/#]viagra shop[/url] viagra 100mg price
amoxicillin 500mg for sale uk where can you get amoxicillin https://amoxilforsale.best/# order amoxicillin online uk [url=https://clomidforsale.life/#]clomid brand[/url] clomid prescription uk
drug prices prednisone prednisone prescription online
[url=https://clomidforsale.life/#]where to purchase clomid[/url] can i buy clomid in mexico
https://amoxilforsale.best/# amoxicillin 500 mg capsule
doxycycline 50 mg cap doxycycline online for dogs
[url=https://amoxilforsale.best/#]amoxicillin online without prescription[/url] amoxicillin discount
zithromax prescription online zithromax drug
https://zithromaxforsale.shop/# zithromax 1000 mg pills
[url=https://zithromaxforsale.shop/#]where to get zithromax over the counter[/url] zithromax 500 tablet
[url=https://buytadalafil.men/#]tadalafil soft gel capsule[/url] tadalafil 2
furosemide 40mg lasix 100 mg https://buynolvadex.store/# tamoxifen generic [url=https://buylipitor.store/#]lipitor 40 mg[/url] lipitor 40 mg price australia
lasix 20 mg buy furosemide online https://buymetformin.best/# metformin singapore [url=https://buytadalafil.men/#]tadalafil 100mg online[/url] tadalafil generic in usa
[url=https://buylasix.icu/#]lasix generic name[/url] lasix 100mg
125 mg metformin metformin 1 00 mg https://buytadalafil.men/# tadalafil 100mg best price [url=https://buylipitor.store/#]purchase lipitor[/url] lipitor brand price
https://buylasix.icu/# lasix side effects
metformin 825 mg metformin prices australia
https://gabapentin.icu/# gabapentin generic
ciprofloxacin order online buy cipro cheap
https://withoutprescription.store/# discount prescription drugs
neurontin tablets no script neurontin for sale https://erectionpills.best/# ed drugs [url=https://cipro.best/#]cipro 500mg best prices[/url] ciprofloxacin mail online
neurontin 200 mg tablets neurontin 4 mg https://gabapentin.icu/# neurontin prescription online [url=https://erectionpills.best/#]male ed pills[/url] online ed pills
cheap pet meds without vet prescription cvs prescription prices without insurance
https://gabapentin.icu/# brand name neurontin price
medicine neurontin 300 mg where can i buy neurontin from canada
prescription without a doctor's prescription online canadian pharmacy https://erectionpills.best/# cheap ed drugs [url=https://cipro.best/#]ciprofloxacin over the counter[/url] ciprofloxacin
https://cipro.best/# buy generic ciprofloxacin
buy cipro online canada purchase cipro
prescription drugs without doctor approval prescription drugs https://diflucan.icu/# diflucan 200 mg capsule [url=https://erectionpills.best/#]medicine erectile dysfunction[/url] best medication for ed
https://diflucan.icu/# order diflucan online
neurontin generic brand where can i buy neurontin online
ed drugs online from canada comfortis without vet prescription
neurontin 800 prescription medication neurontin https://gabapentin.icu/# neurontin capsules 600mg [url=https://cipro.best/#]п»їcipro generic[/url] п»їcipro generic
https://cipro.best/# buy generic ciprofloxacin
prescription drugs online without doctor anti fungal pills without prescription
https://gabapentin.icu/# neurontin 330 mg
cipro 500mg best prices ciprofloxacin over the counter
п»їcipro generic cipro online no prescription in the usa https://gabapentin.icu/# neurontin online pharmacy [url=https://diflucan.icu/#]diflucan brand name 300mg[/url] candida diflucan
ed meds online without doctor prescription pet meds without vet prescription canada
cipro 500mg best prices buy generic ciprofloxacin
https://edpills.best/# top erection pills
doxycycline doxycycline