Stiri

Armenia și Azerbaidjan RENUNȚĂ la „pacificatorul” Putin. Cele două state aflate într-un conflict mocnind vor să se ÎMPACE fără ajutorul Rusiei

Actualitate 07.04.2022 11:28 Vizualizări10376
Armenia și Azerbaidjan RENUNȚĂ la „pacificatorul” Putin. Cele două state aflate într-un conflict mocnind vor să se ÎMPACE fără ajutorul Rusiei

Armenia şi Azerbaidjan au convenit miercuri, la Bruxelles, să aibă negocieri de pace pentru a aborda tensiunile în jurul teritoriului Nagorno-Karabah, care se învecinează cu ambele statele şi care este de mult timp disputat de ele, a anunţat biroul premierului armean Nikol Paşinian, potrivit Reuters. Anterior, aceste negocieri erau mediate de Rusia și Vladimir Putin.

Uniunea Europeană, care a mediat întâlnirea dintre cele două foste state sovietice, şi-a exprimat speranţa că discuţiile vor fi primul pas spre o pace durabilă.

A fost a treia întâlnire din ultimele şase luni între Nikol Paşinian şi preşedintele azer Ilham Aliev, după un conflict de şase săptămâni în 2020, soldat cu 6 500 de morţi şi în urma căruia Azerbaidjanul a capturat din nou zone din interiorul şi din jurul enclavei pe care armenii le controlau de decenii.

Biroul lui Paşinian a precizat că cei doi lideri au convenit ca până la sfârşitul lunii aprilie să creeze o comisie bilaterală.

„Premierul Armeniei şi preşedintele Azerbaidjanului le-au dat instrucţiuni miniştrilor de externe să înceapă pregătirile pentru negocieri de pace”, se arată într-un comunicat al guvernului armean.

Azerbaidjanul nu a făcut încă niciun comentariu.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care a intermediat întâlnirea de miercuri, şi-a exprimat speranţa că discuţiile le vor aduce împreună pe cele două părţi

Biroul lui Paşinian a mai informat, fără a oferi detalii, că cele două părţi au convenit să creeze "o comisie bilaterală de delimitare a graniţei dintre Armenia şi Azerbaidjan, care va putea de asemenea să se ocupe de chestiuni privind asigurarea securităţii şi stabilităţii de-a lungul graniţei".

Nagorno-Karabah, regiune muntoasă locuită majoritar de armeni şi susţinută de Erevan, şi-a declarat secesiunea de Azerbaidjan după destrămarea URSS. Războiul care a urmat a provocat 30.000 de morţi şi sute de mii de refugiaţi în anii 1990, punctează Agerpres.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 29.08.2026 29.08.2026 12:51 612 Horoscopul zilei 29.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.28 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri