Stiri

Arme INTERZISE: Rusia a lansat bombe cu fosfor asupra combinatului siderurgic Azovstal din oraşul Mariupol

Actualitate 15.05.2022 15:53 Vizualizări2238
Arme INTERZISE: Rusia a lansat bombe cu fosfor asupra combinatului siderurgic Azovstal din oraşul Mariupol

Rusia a lansat bombe cu fosfor asupra combinatului siderurgic Azovstal din oraşul Mariupol, au anunţat duminică surse ucrainene, după victoria Ucrainei la Eurovision.

„Iadul a venit pe pământ. La Azovstal”, a scris Petro Andriuşcenko, consilier local în Mariupol, pe Telegram. El a postat o înregistrare video cu atacul, în care se poate vedea şi un foc de artilerie, însă înregistrarea nu a putut fi verificată din sursă independentă, scrie Agerpres, preluând dpa.

„Ieri, ocupanții au folosit pentru prima dată bombe incendiare sau cu fosfor împotriva Apărătorilor Mariupolului (concluzia o vom lăsa specialiștilor). Ocupanții înșiși susțin că au fost folosite obuze incendiare 9M22C cu straturi de termită. Temperatura de ardere este de aproximativ 2 - 2,5 mii de grade Celsius. Este aproape imposibil să opriți arderea”, a scris Petro Andriuşcenko în mesajul său pe Telegram.

Bombele cu fosfor sunt bombe incendiare, care se aprind la contactul cu oxigenul şi provoacă pagube devastatoare. Utilizarea lor este interzisă de către legislaţia internaţională în zonele populate.

Andreuşcenko a mai postat imagini cu inscripţii de pe bombe şi care ar arăta că ele au fost lansate ca răspuns la câştigarea Eurovisionului de către Ucraina, concurs care s-a desfăşurat la Torino, în Italia.

Sursa imaginilor este neclară, însă pe ceea ce se presupune că sunt bombe se poate citi în rusă „Kalush, cum ai cerut! Pentru Azovstal” şi în engleză „Ajută Mariupol - Ajută Azovstal acum”, datat 14 mai.

Inscripţiile ar fi o referire la afirmaţiile solistului Orchestrei Kalush, care a lansat un apel de pe scena de la Torino, după ce a câştigat concursul.

bomba azovstal
Sursă foto: Petro Andriuşcenko / Telegram
bomba azovstal 123
Sursă foto: Petro Andriuşcenko / Telegram

Rusia a fost exclusă de la concursul Eurovision din cauza războiului declanşat asupra Ucrainei.

Potrivit vicepremierului ucrainean Irina Vereşciuk, în interiorul combinatului Azovstal mai sunt circa 1.000 de combatanţi, dintre care jumătate sunt răniţi, în timp ce surse ruseşti vorbesc despre circa 2.500 de combatanţi ucraineni şi mercenari străini. Ucraina a propus eliberarea unor prizonieri de război ruşi în schimbul răniţilor de la Azovstal.

Între timp, partidele care sprijină războiul Rusiei urmează să fie interzise în curând în Ucraina, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat o lege în acest sens votată la începutul lunii mai în parlament, potrivit site-ului web al Parlamentului Ucrainei. Scoaterea în afara legii vizează partidele care justifică sau neagă invazia rusă asupra Ucrainei, care a început în februarie.

Autorităţile ucrainene au blocat în martie activitatea a peste zece partide care se presupunea că aveau legături cu Rusia.

Noua lege urmează să intre în vigoare la o zi după publicarea sa oficială.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.28 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri