00:21:47 13.08.2022
Stiri

Armata lui Putin și-a EPUIZAT aproape toate resursele. Forțele Armate ale Rusiei dislocate în Ucraina au rămas fără rachete de precizie. De unde își scot rușii acum armele și echipamentele. PIERDERI uriașe suportate în Ucraina

Actualitate 01.07.2022 11:59 Vizualizări1581 Autor: Ziarul National
Armata lui Putin și-a EPUIZAT aproape toate resursele. Forțele Armate ale Rusiei dislocate în Ucraina au rămas fără rachete de precizie. De unde își scot rușii acum armele și echipamentele. PIERDERI uriașe suportate în Ucraina


Rusia folosește rachete cu precizie scăzută din vechile stocuri sovietice pentru mai mult de 50% din loviturile sale în Ucraina, iar rata loviturilor s-a dublat în ultimele două săptămâni, a declarat joi un general de brigadă din forțele armate ale Ucrainei. Rachetele rusești au lovit o serie de ținte în Ucraina în ultimele zile, ucigând sâmbătă un civil dintr-un bloc de apartamente din Kiev și cel puțin alți 18 într-un centru comercial din centrul orașului Kremenciuk, luni.

Rusia, care a invadat Ucraina pe 24 februarie, neagă că a vizat civili și spune că lovește doar infrastructura militară.

Generalul de brigadă Oleksii Hromov a declarat într-o conferință de presă că Rusia încearcă să lovească infrastructura militară, dar că folosirea vechilor rachete sovietice, care sunt mai puțin precise, duce la pierderi semnificative de vieți civili.

Analiza sa s-a îndepărtat de cea a unor politicieni ucraineni, care acuză Rusia că a lovit în mod deliberat civili pentru a semăna panică. „Țintele inamicului rămân facilități militare, infrastructură și industrie critice, rețele de transport. În același timp, populația civilă suferă pierderi semnificative din cauza loviturilor (prea puțin precise)", a spus Hromov.

„Pentru a efectua lovituri cu rachete, inamicul în mai mult de 50% (din cazuri) folosește rachete din rezerva sovietică, care nu sunt suficient de precise. Drept urmare, clădirile civile sunt lovite”, a adăugat acesta.

El a spus că 202 de rachete au fost lansate asupra Ucrainei în a doua jumătate a lunii iunie, o creștere cu 120 față de prima jumătate a lunii. El a estimat că 68 de locuri civile au fost lovite în a doua jumătate a acestei luni.

Ministerul britanic al Apărării a spus în evaluarea de miercuri că există o posibilitate reală ca racheta care a lovit mall-ul din Kremenciuk să fi fost destinată unei ținte din apropiere. „Inexactitatea Rusiei în desfășurarea loviturilor cu rază lungă de acțiune a dus anterior la incidente cu victime civile în masă, inclusiv în gara Kramatorsk la 9 aprilie 2022”, a precizat ministerul apărării din Marea Britanie în informare recentă a serviciilor de informații.

De unde scot rușii tancuri pentru războiul din Ucraina

Rusia a scos tancuri vechi din depozite și departe de bazele din întreaga țară pentru a le arunca pe linia frontului în Ucraina.

Potrivit Ukrainska Pravda, rușii scot armele și echipamentele militare din depozitele din cele mai îndepărtate regiuni ale Rusiei, cum ar fi regiunea Kaliningrad și insula Sahalin. Experiții militari occidentali spun că consumul unor cantități mari de muniție, în special de obuze, care sunt trase într-un ritm pe care aproape nicio armata din lume nu l-ar putea susțină mult timp, transmite Hotnews.

Premierul britanic Boris Johnson, invocând evaluări ale serviciilor de informații, a indicat săptămâna trecută că Rusia va putea continua să lupte doar pentru „următoarele luni”. După aceea, „Rusia ar putea ajunge într-un punct în care nu mai există un progres notabil, deoarece și-a epuizat resursele”, a declarat el pentru ziarul german Süddeutsche Zeitung într-un interviu.

Rușii au transferat în regiunea Herson un grup de aproximativ 30 de tancuri T-62 vechi de cincizeci de ani.

La 26 mai, au existat rapoarte că în regiunea Zaporojie ocupanții au staționat grupul de tancuri T-62 învechite în Melitopol.

Potrivit informațiilor britanice, faptul că Rusia transferă astfel de tancuri vechi pe fronturi poate fi un semn al penuriei de echipamente moderne, deoarece tancurile T-62 vor fi probabil deosebit de vulnerabile împotriva armelor antitanc.

Pierderi uriașe suportate de armata lui Putin

Aproximativ 35 750 de militari ruși ar fi fost lichidați/scoși din luptă (uciși, răniți sau capturați) de la debutul războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina, în 24 februarie, potrivit ultimului bilanț publicat vineri, 1 iulie, de către Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. În cea de-a 128-a zi de război armata rusă ar fi pierdut circa 150 de soldați și ofițeri.

Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore armata ucraineană ar fi distrus patru tancuri ale invadatorilor ruși, dar și 10 vehicule blindate. Totodată, au fost nimicite șase sisteme de artilerie, patru drone și un elicopter de luptă.

Militarii ucraineni și forțele civile ar fi reușit să distrugă, din 24 februarie, de când Vladimir Putin a declanșat războiul din Ucraina, și până joi, inclusiv:

35 750 de soldați

1 577 tancuri

3 736 de vehicule blindate de luptă

796 sisteme ale artileriei

246 de sisteme de lansare multiplă de rachete de artilerie MLRS

217 avioane

186 de elicoptere

15 vase/bărci/nave

2 610 de vehicule

645 drone

143 rachete de croazieră

În total, armata Federației Ruse a pierdut în Ucraina 10 000 de unități de tehnică militară, inclusiv crucișătorul „Moskva”. Pierderile sunt estimate la zeci miliarde de dolari.

Prietenii tăi merită să știe ASTA!

Stiri relevante
Top stiri

ion 01.07.2022 13:00

Слава Україні! Героям слава!

Comentarii
Promo
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
12.08.2022 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Guvernul Nataliei Ga...

08.08.2022 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Dacă Putin îi ucide ...

05.08.2022 09:18 Nicolae Negru Nicolae Negru // Himera URSS și front...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Credeți că fostul președinte Igor Dodon trebuie investigat penal pentru TRĂDARE de PATRIE și CORUPȚIE?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2021. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md