Ancheta implicării KGB în asasinarea președintelui Kennedy, oprită de un mafiot cu un singur glonț. Document senzațional CIA
3033
În ultima zi a anului, felul nostru de a ura „Un An Nou plin de împliniri!” pentru toți pasionații de istorie, mistere și conspirații este printr-un document inedit (a fost publicat pentru prima oară de Arhivele Naționale Americane abia acum 15 zile) din voluminosul dosar al asasinării președintelui american John Fitzgerald Kennedy, scrie evz.ro.
Documentul este o informare făcută de CIA către toate agențiile implicate în anchetă, Poliție, FBI, Secret Service, legată de contactele lui Lee Harvey Oswald cu țările comuniste. La acea oră, în 1963, URSS și Cuba erau considerate principalele adversare ale Satelor Unite. Ca informații, actul nu cuprinde lucruri neapărat noi pentru pasionații de amănunte din dosarul celei mai mediatizate crime din istoria modernă, dar o mențiune din antet plasează evenimentele ce au urmat în zona ”realităților care bat filmul”.
Dacă povestea din documentul desprins de noi astăzi din JFK Files ar fi fost inclusă de un scenarist într-un film de serie B, măcar un spectator din sală ar fi exclamat „Dă-o-n colo, că e cusută cu ață albă!” și poate chiar s-ar ridica să plece atunci când un gangster obscur îl împușcă pe autorul asasinării președintelui.
Documentul este un raport CIA din 24 noiembrie 1963. El s-a aflat în ultimul lot desecretizat în baza unei decizii a Congresului american din 1992. Președintele Joe Biden, cel care a dat, formal, ordinul publicării, nu a făcut decât să avizeze deciziile deținătorilor arhivelor operative.
24 noiembrie 1963 era o dată specială. Pe 22, cu doar două zile înainte, președintele Kennedy a fost împușcat mortal, în timpul unei vizite în Dallas, Texas. O oră și jumătate mai târziu, este prins autorul, un tânăr în vârstă de 24 de ani, Lee Harvey Oswald. Oswald plecase de la locul crimei, a ajuns acasă, a luat de aici un pistol și, în intervalul ăsta scurt, a ucis și un polițist. E reținut imediat după a doua crimă.
E dus în sediul Poliției unde e supus la trei interogatorii, unul condus de FBI și două de detectivi locali. Răspunsurile sale erau evazive, tipice unui acuzat de fapte grave care, la începutul anchetei, speră să scape definitiv de acuze.
Pe 24 noiembrie, se decide ca Oswald să fie transferat din arestul poliției la o închisoare districtuală. Aici urma să fie făcut primul interogatoriu temeinic, pe masă urmând să fie puse probe strânse de mai multe agenții. Dar…
Perfect timming!
Transferul era făcut cu pompă, pe 24 noiembrie, la ora 11.21. Mulțime adunată, agenți, ziariști și gură-cască, în holul poliției, NBC transmitea în direct. Când, din mulțime, se desprinde un bărbat care scoate un revolver. Trage un singur cartuș în Oswald, înainte de a fi imobilizat. Victima moare la spital, după puțin timp. Oswald avea să moară în aceeași cameră de gardă în care constatase și decesul președintelui împușcat de el.
Interogatoriul pregătit de Poliție, FBI și CIA rămâne fără obiect.
Iată și mențiunea din antet care face ca totul să pară un film noir:
„Sumar al informațiilor relevante despre Lee Harvey Oswald, la (ora) 7.00, pe 24 noiembrie 1963”!
Iată acum și informațiile, întrebările la care asasinul nu a mai putut răspunde, lăsând loc uneia dintre cele mai captivante teorii ale conspirației.
Back in the USSR!
Cu 4 ore și 21 de minute înainte ca Jack Ruby, un membru insignifiant al lumii interlope texane, dar care lucrase cândva în echipa lui Al Capone, să îi închidă definitiv gura lui Lee Harvey Oswald, CIA disemina agențiilor informația că, în urma unei acțiuni tehnice (interceptarea convorbirilor Ambasadei URSS în Mexico City!) , a aflat că Oswald discutase cu Valer Kostinov despre o cerere de viză pentru a ajunge în Rusia. Cei din Mexic ar fi trebuit să ceară viza de la Ambasada din Washington.
Continuarea pe EVZ.RO
31.08.2026
02:45
31.08.2026
02:41
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
31.08.2026
02:45
31.08.2026
02:41
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
30.08.2026
19:34
30.08.2026
19:33
30.08.2026
19:04
30.08.2026
18:30
30.08.2026
18:14
30.08.2026
17:15
30.08.2026
16:08
30.08.2026
15:57
30.08.2026
14:55
30.08.2026
14:17
30.08.2026
14:13
30.08.2026
14:10
30.08.2026
13:44
30.08.2026
13:14
30.08.2026
12:47
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
















