ANALIZĂ // Lumea trebuie să se pregătească pentru o creștere nouă, NEMAIVĂZUTĂ a preţului la petrol. Criza energetică se va agrava și mai mult
1655
Petrolul rusesc sancționat de Occident va fi greu de înlocuit pe piața mondială, producția având deja perspective sumbre, arată o analiză Financial Times, transmite observatornews.ro.
Directorul executiv al JPMorgan, Jamie Dimon, crede că prețul petrolului ar putea ajunge la 175 de dolari pe baril în cursul acestui an. Jeremy Weir, șeful Trafigura, companie care se ocupă cu transportul de minerale și produse petroliere, e de părere că prețul petrolului ar putea atinge o curbă ”parabolică”. O astfel de mișcare pe piețe înseamnă o creștere bruscă de preț la niveluri nemaivăzute până acum, relatează FT.
Energy Aspects, o firmă de consultanță pentru companiile energetice, susţine că în prezent ne confruntăm cu ”probabil cea mai optimistă piață de petrol care a existat vreodată (n.red - cu prețuri în creștere)”. Și Goldman Sachs crede că prețul petrolului va ajunge în medie la 140 de dolari pe baril în al treilea trimestru al acestui an.
Ar fi tentat să ignorăm acest val epidemic de declarații despre creșterea prețului la petrol, care a ajuns deja la 120 de dolari pe baril, ca fiind o poziționare din partea băncilor și a traderilor. Cei cu memorie bună își amintesc de cum în ajunul crizei financiare, petrolul a ajuns la 147 de dolari pe baril, iar banca Goldman aplauda evoluația prețului, care însă s-a inversat rapid pe măsură ce economia s-a înrăutățit.
De Crăciun în 2008, petrolul era la 40 de dolari pe baril, totuși bonusurile câștigate atunci de unii traderi de energie de pe Wall Street au devenit legendare. Deși, de obicei, este justificat să ai o doză de scepticism în legătură cu previziunile de preț, la o scurtă analiză a pieței de petrol îți dai seama că aceste declarații despre majorarea prețului par bine întemeiate de această dată.
Criza energetică, începută prin reducerea livrărilor de gaze naturale ruseşti către Europa, şi răspândită la restul mărfurilor după invadarea Ucrainei, este departe de a fi încheiat. Cel mai probabil se va înrăutăți înainte de a se îmbunătăți şi va avea ramificații grave pentru o economie mondială deja afectată de inflație.
Problema cheie este una simplă: nu există suficient petrol. În plus, având în vedere că producţia de petrol rusesc este afectată de sancţiuni şi că acest ţiţei iese din ce în ce mai greu pe piață, sunt temeri legitime că oferta ar putea scădea şi mai mult.
UE a interzis la începutul lunii petrolul rusesc transportat pe mare forțând Rusia să-și expedieze țițeiul pe distanțe tot mai mari către cumpărători dispuși să închidă ochii la acțiunile Kremlinului în Ucraina. India și China au achiziționat gaze și petrol la prețuri reduse după ce mulți cumpărători din Europa s-au autosancționat. Dar, pe măsură ce cresc volumele de petrol rusesc trimis în alte țări, apar întrebări cu privire la capacitatea și disponibilitatea rafinăriilor din Asia de a le prelua în continuare.
Marea provocare este spectrul interzicerii asigurărilor în UE și Marea Britanie pentru navele care transportă petrol rusesc. Asta ar bloca efectiv Rusia pe piețele principale de petrol, lăsându-i opțiuni reduse pentru transport. Petrolierele nu trebuie doar să asigure mărfa scumpă, ci și eventuale datorii, cum ar fi scurgerile, cum s-a întâmplat în cazul Exxon Valdez, cu costuri de curățare de miliarde de dolari.
Potrivit unui expert în domeniu, majoritatea porturilor importante pur și simplu nu vor accepta petroliere fără asigurare de despăgubire, o piață care este dominată de Marea Britanie și UE. Acesta estimează că în cel mai bun scenariu scăderea producției de petrol rusesc se va dubla la aproximativ 20% față de nivelul de dinainte de invazie, adică 2 milioane de barili pe zi până la sfârșitul anului.
Însă, producția Rusiei ar putea scădea mult mai mult. Agenția Internațională pentru Energie prezice o scădere de 3 milioane de barili zi – echivalentul întregii producții din Kuweit. Acest potențial deficit nu va fi ușor de înlocuit. Guvernele occidentale au profitat deja de rezervele strategice, eliberând aproximativ 1 milion barili pe zi de la invadarea Ucrainei incoace. Dar asta nu a făcut decât să tempereze creșterea prețurilor, nu a inversat-o și nu poate continua la infinit.
Singurele țări cu o capacitate de producție semnificativă sunt Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, dar nici ele nu pot pompa nelimitat. Producția Arabiei Saudite se apropie de 11 milioane barili pe zi după ce a acceptat să o accelereze ușor. Însă un milion de baril în plus pe zi ar împinge producția către un teritoriu neexplorat. Ar însemna o împovărare a exploatări petroliere dacă ar trebui să fie menținută o perioadă mai lungă de timp.
Şi alți membri OPEC se luptă să stimuleze producția până la nivelurile de dinaintea pandemiei, după ani de administrare proastă și investiții insuficiente. Este incert şi bâlbâit şi un potențial acord nuclear al SUA cu Iranul care ar putea aduce noi barili de petrol pe piaţă.
Creșterea în spirală a prețurilor la alimente riscă proteste în multe țări producătoare de petrol şi amenință și mai mult aprovizionarea în lume. Marii producători de petrol din Occident ezită să crească investiţiile. Chiar dacă au ignorat presiunea de a trece la energie verde, va fi nevoie de ani până vor da drumul la dezvoltările mari din afara zonei de șist din SUA.
Dacă oferta este profund afectată, cererea ar trebuie să echilibreze piața. Însă guvernele au decis tăieri de taxe neinspirate la preţul combustibililor care au susținut consumul, în timp ce oamenii frustrați faţă de întreruperile cauzate 2 ani de Covid-19 sunt dispuşi să plătească la pompă.
China se redeschide. Oamenii zboară din nou cu avionul. Cererea merge în direcția greșită. Toți acești factori indică o creștere a prețului petrolului până la un nivel care să reducă consumul, probabil prin declanșarea unei încetiniri economice suficient de mare pentru a reduce cererea. Cu alte cuvinte, o recesiune pentru multe economii.
Factorii politici ar putea încuraja economisirea, prin măsuri precum scăderea limitelor de viteză sau reintroducerea taxelor. Dar dovezile sugerează că preferă să se îndrepte spre dezastru decât să-i supere pe șoferi. Le mai rămâne de sperat ca atunci când petrolul se va ieftini din nou, votanţii vor avea în continuare un loc de muncă la care să conducă.
30.04.2026
02:32
0
Microsoft anunță peste 20 de milioane de utilizatori plătitori pentru Copilot, cu un nivel de utilizare comparabil cu Outlook
30.04.2026
02:26
51
Google Cloud depășește pragul de 20 de miliarde de dolari, dar creșterea este limitată de lipsa capacității de procesare
30.04.2026
01:12
178
Google ajunge la 350 de milioane de abonamente plătite, impulsionat de YouTube Premium și Google One
30.04.2026
00:54
192
Startup-ul Zap Energy schimbă strategia: de la fuziune la construirea unui reactor de fisiune pentru a alimenta boomul centrelor de date AI
29.04.2026
20:28
436
Cer mai senin și aer mai răcoros în Republica Moldova, joi, 30 aprilie 2026
466
Semnele timpurii ale bolilor osoase și articulare: cum recunoști durerile, rigiditatea și riscul de osteoporoză
29.04.2026
18:09
451
Startupul american Firestorm Labs strânge 82 de milioane de dolari pentru fabrici de drone în containere maritime, lângă linia frontului
29.04.2026
17:56
460
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie–31 mai 2026, dintr-un fond de 110 milioane lei
455
Moldova deschide negocierile cu China pentru un acord care va simplifica transportul rutier de mărfuri și pasageri
29.04.2026
17:45
510
Guvernul schimbă regulile pentru doctorat: noi criterii de admitere, doctorat industrial și aliniere la standardele europene
30.04.2026
01:12
19
Google ajunge la 350 de milioane de abonamente plătite, impulsionat de YouTube Premium și Google One
30.04.2026
00:54
58
Startup-ul Zap Energy schimbă strategia: de la fuziune la construirea unui reactor de fisiune pentru a alimenta boomul centrelor de date AI
29.04.2026
20:28
412
Cer mai senin și aer mai răcoros în Republica Moldova, joi, 30 aprilie 2026
444
Semnele timpurii ale bolilor osoase și articulare: cum recunoști durerile, rigiditatea și riscul de osteoporoză
29.04.2026
18:09
428
Startupul american Firestorm Labs strânge 82 de milioane de dolari pentru fabrici de drone în containere maritime, lângă linia frontului
29.04.2026
17:56
437
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie–31 mai 2026, dintr-un fond de 110 milioane lei
434
Moldova deschide negocierile cu China pentru un acord care va simplifica transportul rutier de mărfuri și pasageri
29.04.2026
17:45
488
Guvernul schimbă regulile pentru doctorat: noi criterii de admitere, doctorat industrial și aliniere la standardele europene
29.04.2026
17:44
382
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie-31 mai 2026, cu un fond de 110 milioane de lei
29.04.2026
17:42
454
Guvernul aprobă includerea punctului de trecere „Ungheni–Ungheni” în acordul moldo-român, pentru conectarea directă la rețeaua rutieră europeană
485
Guvernul deschide piața pentru cânepa industrială: reguli noi promit creșterea cu 40% a valorii pe hectar
29.04.2026
17:25
486
Italia sprijină modernizarea agriculturii din Republica Moldova prin proiecte pentru cooperative și standarde UE
29.04.2026
16:50
403
Maia Sandu îi urează succes lui Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026 cu piesa „Viva, Moldova!”
29.04.2026
15:41
467
Maia Sandu cere schimbare de mentalitate pentru salvarea limbii găgăuze și anunță măsuri noi de revitalizare în autonomie
29.04.2026
15:35
508
Maia Sandu cere schimbare de mentalitate pentru salvarea limbii găgăuze și propune măsuri concrete de revitalizare
521
Valeriu Chiveri prezintă în Parlament prioritățile politicilor de reintegrare și sprijinul pentru școlile în limba română și fermierii din estul țării
29.04.2026
13:43
485
Chișinău găzduiește o conferință internațională dedicată sprijinirii și revitalizării limbii găgăuze în școli și grădinițe
29.04.2026
12:04
620
10 ani de închisoare pentru moldoveanul care promitea salarii mari în Cehia, dar își obliga victimele la muncă forțată
29.04.2026
11:22
607
Ultima zi de aplicare pentru Programul național de modernizare a ascensoarelor din blocurile rezidențiale
29.04.2026
10:50
587
Fost polițist judecat pentru huliganism agravat după ce a tras cu pistolul în sediul Inspectoratului de Poliție Centru
29.04.2026
10:38
565
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării lansează un nou mecanism vamal pentru ieftinirea producției industriale în Republica Moldova
29.04.2026
10:03
612
Agricultură modernă la Stolniceni: livezi performante, stație meteo și centrală fotovoltaică pentru o gospodărie model în nordul țării
29.04.2026
09:56
591
AgroFin revine: a doua ediție a târgului finanțatorilor pentru agricultură și mediul rural, organizată în trei regiuni ale țării
29.04.2026
09:25
587
Ministerul Energiei schimbă regulile jocului: măsuri pentru creșterea lichidității pe piețele de energie și integrarea producătorilor de regenerabile în tranzacționarea organizată
29.04.2026
08:21
552
Horoscopul zilei 29.04.2026
Google ajunge la 350 de milioane de abonamente plătite, impulsionat de YouTube Premium și Google One
Startup-ul Zap Energy schimbă strategia: de la fuziune la construirea unui reactor de fisiune pentru a alimenta boomul centrelor de date AI
Cer mai senin și aer mai răcoros în Republica Moldova, joi, 30 aprilie 2026
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














