ANALIZĂ // Este acesta începutul sfârșitului pentru Vladimir Putin? Ce arată ultimele sale declarații și ÎNFRÂNGERI

Ceremonia bizară a lui Vladimir Putin în care a formalizat anexarea teritoriilor ucrainene ocupate, urmată de înfrângerile suferite de armata sa la Lîman și apoi în Herson au arătat încă o dată prăpastia dintre triumfalismul Kremlinului și realitate, scrie The Conversation, citat de Hotnews.ro.

Putem lăsa la o parte că forțele rusești nici măcar nu controlează pe deplin teritoriile pe care Putin le-a adus sub steagul rusesc. Putem lăsa la o parte și faptul că „referendumurile” de unire cu Rusia au fost o fraudă totală. Putem lăsa și la o parte faptul că acum mai mulți oameni au fugit din Rusia decât cele 300.000 de trupe suplimentare care ar trebui mobilizate pentru susținerea efortului de război rusesc.

Putem lăsa la o parte și că forțele rusesești sunt acum în retragere în multe dintre teritoriile anexate, orașul cheie Lîman fiind eliberat de Ucraina la mai puțin de 24 de ore după anexarea anunțată de Putin.

Discursul pe care Putin l-a susținut vineri unui public foarte supus ne-a oferit în sine suferite indicii cu privire la starea de spirit de la Kremlin și a liderului său în special.

Președintele rus s-a referit la Occident ca fiind „sataniști” cu „sexe variabile”, cerând un război sfânt împotriva bau-baului occidental transexual. Caracterizarea americanilor drept „neocolonialiști” a fost ridicol de ipocrită ținând cont că a fost făcută tocmai în timp ce Putin anunța recrearea unui imperiu.

El a făcut din nou referințe la împărăteasa Ecaterina cea Mare a Rusiei, a pretins că sudul Ucrainei a fost mereu rusesc și a folosit cu lejeritate termenul imperialist de „Novorossiya”.

Extinerea NATO, care chipurile ar fi declanșat o criză existențială de securitate pentru Rusia care nu i-a lăsat nicio altă opțiune decât să invadeze Ucraina, abia a fost menționată în tsunamiul de xenofobie a lui Putin.

Adevărata poveste a ultimei melodrame puse în scenă de Putin este însă că el a pus fără echivoc supraviețuirea sa politică pe „victoria” asupra Ucrainei și Occidentului.

Dar acum există semne certe că prinsoarea sa strânsă asupra puterii începe să aibe fisuri, chiar dacă decăderea finală a liderului de la Kremlin ar mai putea dura ceva.

Dictatorii adesea își găsesc sfârșitul din cauza unor exagerări inadvertente. La fel este și în cazul lui Putin, noile sale slăbiciuni provenind din propriile decizii.

Obsedat de recucerirea a ceea ce el crede că sunt pământuri istorice rusești și hotărât să dea vina pe Occident ca întruchipare globală a decrepitudinii morale, Putin a creat propria sa amenințare existențială.

Iar invazia pe care a declanșat-o în data de 24 februarie s-a dovedit un dezastru total. Forțele sale convenționale s-au dovedit a fi o himeră: slab instruite, prost conduse, incredibil de corupte și adesea slab echipate.

Acest lucru devine acum o amenințare internă pe care propaganda de la Kremlin depune mari eforturi să o înăbușe.

Ofensive care au fost inițial prezentate drept victorii glorioase rusești au fost ulterior respinse sau s-au împotmolit și transformat în retrageri rușinoase, forțând propagandiștii Kremlinului să încerce să stingă focuri simultane.

Însă prezentarea înfrângerilor ca „regrese temporare” poate funcționa până la un punct. Iar să găsești mereu alți vinovați, de la teorii ale conspirației despre forțele NATO care luptă la ucraineni, la criticarea comandanților de pe front că au dezamăgit Rusia, este de asemenea o soluție temporară.

În cele din urmă va deveni cât se poate de evident că singurul om care nu poate fi criticat, Vladimir Putin, este cel care prezidează peste acest dezastru. Acest lucru a început deja să se întâmple.

Margarita Simonian, „majoreta” principală a lui Putin în mass-media controlată cu o mână de fier de Kremlin, a spus subit că se disociază de politică, susținând acum că nu are niciun fel de autoritate politică.

Atunci când propagandiști loiali încearcă să pară imparțiali dictatorii ar trebui să devină îngrijorați.

Putin a abandonat „centrul” politic

Enigma legată de Putin și putinism este că în mod real acesta nu a oferit niciodată vreo viziune care să ghideze Rusia, în pofida faptului că președintele rus este cel mai longeviv lider de la Kremlin după Stalin.

El a încercat să evite identificarea cu vreo poziție ideologică anume și nici măcar nu este un membru cu carnet de partid al Rusiei Unite, formațiunea politică inventată în parte pentru a reprezenta interesele Kremlinului în parlamentul rus și care în realitate este condus de Putin.

În schimb, Putin a prezidat asupra unui guvern centralizat autoritar, jucându-se de-a „divide et impera” cu diferite grupuri de interese de la Kremlin, punându-și prietenii și lacheii în poziții înalte și ocazional epurându-i.

Sistemul birocratic rusesc de negocieri între ministere puternice și indivizi puternici nu este complet străin de ceea ce putem vedea uneori și în Occident. Însă în Rusia lui Putin liniile verticale de autoritate sunt atât de puternice încât nu există dispute majore în ceea ce privește politicile, ele nefiind mediate de discuții, dezbateri sau alte exprimări ale unor opțiuni diferite.

Politicile Moscovei sunt luate mai degrabă în virtutea voinței unui singur individ: Putin. Acest lucru i-a fost util în trecut, când i-a permis să se prezinte drept fața „centrismului” politic ale cărui alegeri adesea atenuează extremismul comuniștilor sau al ultranaționaliștilor.

Însă eșecurile înregistrate de forțele armate rusești pe câmpul de luptă l-au obligat să se îndrepte spre extrema dreaptă, tocmai acel segment din politica rusească care în realitate nu l-a susținut niciodată pe deplin, deși rămâne în continuare legat de el pentru a-și păstra influența politică.

Ultranaționalismul rusesc este de asemenea slab susținut de populație la urnele de vot iar mulți dintre liderii săi sunt figuri ridicole.

Prin urmare, Putin pariază pe capacitatea sa de a trage el însuși populația rusă în această direcție. E drept că în democrația falsă din Rusia el nu va fi înlăturat nicidată de la putere în urma unor alegeri iar apetitul publicului pentru proteste rămâne scăzut.

Însă acum el va trebui să ia măsuri care se vor dovedi și mai puțin populare decât dezastruoasa mobilizare parțială pe care a decretat-o pe 21 septembrie.

Unii dintre aliații săi, ca liderul cecen Ramzan Kadîrov, i-au cerut deja să impună legea marțială în Rusia și folosească arme nucleare tactice împotriva Ucrainei. Însă decretarea legii marțiale l-ar slăbi și mai mult pe Putin pe plan intern iar folosirea unor arme nucleare pe câmpurile de luptă din Ucraina ar putea atrage un răspuns occidental care să grăbească și mai mult prăbușirea forțelor armate rusești.

Găsirea de țapi ispățitori este o strategie periculoasă

În trecut Putin a putut să facă epurări după bunul plac. Forțele armate, serviciile de securitate și diverși oligarhi care l-au nemulțumit au simțit în diferite momente mânia lui Putin.

Însă eșecurile înregistrate de Moscova în Ucraina nu pot fi puse doar pe seama unor generali slabi sau a informațiilor proaste primite de la Serviciul de Informații Externe condus de Serghei Narîșkin.

Eșecurile Rusiei sunt sistemice, dezvăluind lacune majore în gândirea strategică rusească, planificarea militară, managementul economic, analizele serviciilor de informații și conducerea politică.

Cu cât numărul eșecurilor începe să se adune, cu atât mai puțin viabilă va deveni strategia lui Putin de a găsi țapi ispășitori.

El a înlocuit cu rapiditate lideri militari, cel mai recent demițându-l pe comandantul Districtului Militar Vest, existând acum informații că emite ordine direct pentru generalii de pe front și că în unele cazuri a refuzat retragerea trupelor rusești pentru a se regrupa.

Evaluările serviciilor de informații care afirmau cu încredere că ucrainenii îi vor primi cu brațele deschise pe invadatorii ruși ca eliberatori s-au bazat în parte pe evaluarea proprie a lui Putin a situației, publicată într-un document din 2001 care i-a prezentat pe ucraineni drept „ruși rătăciți”.

Kremlinul a încălcat pactul tacit pe care l-a avut cu rușii

Pe plan economic, încrederea Moscovei în fondul său suveran de investiții nu a fost suficientă pentru a proteja părți vitale ale economiei rusești de sancțiunile occidentale.

Iar convingerea lui Putin că Occidentul va ceda în fața șantajului său energetic pare doar să fi întărit hotărârea liderilor occidentali.

Bineînțeles, toate aceste lucruri nu înseamnă că Vladimir Putin va fi răsturnat de la putere mâine. El păstrează un control puternic asupra populației și a elitelor care îl servesc.

Însă cu cât declarațiile sale devin mai belicoase, cu atât ele arată că devine tot mai vulnerabil.

Prin mobilizarea populației să lupte în Ucraina el a încălcat pactul pe care l-a avut cu rușii, care nu comentau deciziile sale atât timp cât li se permitea să își vadă liniștiți de viață, atât timp cât nu fac probleme.

Iar prin tentativele sale de a arunca întreaga responsabilitate a eșecurilor înregistrate asupra subalternilor săi el a creat pentru prima dată un motiv pentru elite să se unească împotriva lui.