ANALIZĂ // De ce nu a venit la Istanbul Vladimir Putin. Ce semnal ar trimite o întâlnire directă cu Zelenski

n ciuda speculațiilor și a agitației diplomatice din jurul discuțiilor ruso-ucrainene anunțate la Istanbul, un lucru pare cert: președintele rus Vladimir Putin nu va participa personal la negocieri. Deși o întâlnire directă cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski ar constitui un semnal puternic în direcția unui posibil dialog real, Kremlinul a preferat, din nou, să rămână în planul simbolic, trimițând în Turcia o delegație condusă de consilierul prezidențial Vladimir Medinski.

Potrivit The Telegraph, o întâlnire Putin–Zelenski ar avea o semnificație politică majoră: ar consfinți o recunoaștere implicită a egalității dintre cei doi lideri și ar invalida retorica frecvent folosită de Moscova, potrivit căreia Zelenski nu ar fi un interlocutor legitim, ci un lider ilegitim sprijinit de „naționaliști radicali”.

În logica diplomatică a Kremlinului, o întâlnire la nivel de șefi de stat implică nu doar disponibilitatea pentru negocieri, ci și o recunoaștere de facto a statutului celuilalt lider. În cazul de față, acest pas ar anula una dintre liniile de propagandă constante ale Moscovei: contestarea legitimității regimului de la Kiev. De aici și alegerea lui Medinski – un negociator cu profil ideologic ridicat, dar lipsit de greutatea simbolică a unui șef de stat.

În plus, Kremlinul operează astăzi cu o percepție strategică a avantajului. Putin pare convins că are inițiativa pe câmpul de luptă și că, în condițiile actuale, nu există niciun motiv imperios pentru a angaja un dialog autentic. Participarea la negocieri este tratată ca un exercițiu de imagine sau, în cel mai bun caz, ca o platformă pentru a transmite condiții unilaterale de capitulare. Refuzul Ucrainei de a le accepta ar servi mai curând intereselor propagandistice interne decât ar reprezenta un obstacol diplomatic.

Poziția SUA și jocul de echilibru al lui Trump

În același context, The Telegraph remarcă lipsa de presiuni reale din partea Statelor Unite. Președintele Donald Trump, perceput ca fiind mai puțin favorabil unei susțineri fără rezerve a Ucrainei, nu a intervenit decisiv în sprijinul Kievului în ultimele luni. Blocarea temporară a schimbului de informații și a livrărilor de armament a fost interpretată la Moscova ca un semnal de relaxare a frontului occidental.

Această ambiguitate a permis Rusiei să adopte o atitudine expectativă: dialogul nu este exclus, dar nici nu se face în condiții de echilibru. Dacă partea ucraineană refuză să accepte propunerile Moscovei, vina poate fi transferată în retorica oficială pe Occident și pe „intransigența Kievului”.

Negocierile de la Istanbul, formă fără fond?

Delegația condusă de Medinski a sosit deja la Istanbul, însă surse ucrainene, între care și analistul militaro-politic Oleksandr Kovalenko, avertizează că o oră exactă de începere a discuțiilor nu a fost convenită oficial. Moscova, afirmă el, „dezinformează privind începerea negocierilor la ora 10:00”, ceea ce sugerează că întreaga regie a acestor discuții poate fi mai degrabă orientată spre consumul mediatic intern și extern decât spre rezultate concrete.

Absența liderilor-cheie, în special a lui Putin, poate fi interpretată ca un semnal că nu se dorește o soluție negociată, ci o consolidare a pozițiilor existente. Într-un asemenea cadru, orice propunere venită din partea Moscovei riscă să fie mai curând un ultimatum decât o ofertă echitabilă.

Ce vrea, de fapt, Kremlinul?

Potrivit Zerkalo Nedeli, negocierile reale se poartă deja în culise, între emisari ai Washingtonului și Moscovei. Un document neoficial, cunoscut sub denumirea „cele 22 de puncte ale lui Kellogg”, circulă în acest context ca propunere americană de soluționare a conflictului. Printre cele mai controversate prevederi: stabilirea unei zone demilitarizate de 30 km și recunoașterea de jure a Crimeei ca parte a Federației Ruse.

Astfel de idei – neconfirmate oficial, dar prezente în discursurile unor reprezentanți neoficiali ai administrației Trump – întăresc percepția că Rusia joacă la două capete: menține presiunea militară și propaganda de forță, dar tatonează posibilitatea unui acord favorabil prin canale diplomatice paralele.

Prezența sau absența liderilor politici de prim rang la negocieri nu este un simplu detaliu de protocol. În cazul de față, absența lui Putin are o semnificație profundă: nu există, deocamdată, nicio intenție de a trata Ucraina ca partener egal și nici de a recunoaște conflictul ca o dispută între state suverane. Mai curând, asistăm la o reafirmare a tezelor Kremlinului: Ucraina nu este decât un pion al Occidentului, iar victoria – militară, politică sau simbolică – este doar o chestiune de timp.

Sursa: ziare.com