ALOCAȚIILE pentru copiii din România, de care beneficiază și minorii cu cetățenie ROMÂNĂ din R. Moldova, CRESC în cinci etape
2959
Alocațiile pentru copii cresc în cinci etape de valoare nominală egală, a anunțat, vineri, Ministerul Finanțelor de la București. De la 1 ianuarie este aplicată a doua creștere de 20%, astfel încât cuantumul alocației a devenit 427 de lei românești pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap și de 214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.
„Vom putea plăti alocațiile majorate cu 20 la sută la începutul acestui an și intrate deja în plată începând cu luna februarie”, a declarat vineri pentru Digi24 ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Despre majorarea alocațiilor, Raluca Turcan a spus că ministerul și-a asumat creșterea cu 20 la sută a acestora de la începutul anului, dar a atras atenția că trebuie urmărit în Parlament și proiectul de lege care prevede două tranșe de majorare a alocațiilor, cu 40 la sută, dintre care una la mijlocul acestui an.
„Am învățat un lucru în politică: atunci când este un proiect în Parlament, niciodată să nu te antepronunți. Gestionăm ceea ce avem în momentul de față în plată, și anume majorarea alocațiilor cu 20 la sută. Mai mult de atât nu pot să mă pronunț, pentru că votul din Parlament întotdeauna a fost unul decisiv”, a declarat ministrul muncii pentru Digi24.
Cu cât cresc alocațiile
Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, majorarea alocației pentru copii până la nivelul de 600 de roni pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap, respectiv până la 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, se realizează etapizat prin majorarea cu 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 600 lei, respectiv 300 lei, şi cuantumul acordat anterior, în luna iulie 2020, precizează vineri seara un comunicat al Ministerului Finanțelor, citat de Mediafax.
Prin urmare, OUG 123/2020 prevede creșterea alocațiilor în cinci etape de valoare nominală egală, respectiv 58 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap și 29 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani. Astfel, dacă raportăm cuantumul alocației de la 1 ianuarie 2021 la cel din decembrie 2020 reiese o majorare procentuală de 16%, arată un comunicat al Ministerului Finanțelor.
Cele cinci etape în care vor crește alocațiile pentru copiii între 2 și 18 ani Foto: grafic Ministerul Finanțelor
![]()
Cele cinci etape în care vor crește alocațiile copiilor sub 2 ani și a celor cu dizabilități Foto: grafic Ministerul Finanțelor
Cuantumul alocațiilor de la 1 ianuarie 2021
La data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020, cuantumul alocației de stat pentru copii aflat în plată era:
- 311 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap; așadar, majorarea reprezentând 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 600 lei, este de 58 lei ((600-311)*20%= 58)
- 156 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani; așadar, majorarea reprezentând 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 300 lei, este de 29 lei ((300-156)*20%= 29).
În aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020 la data de 1 august 2020 s-a aplicat prima majorare de 20 de puncte procentuale, cuantumul alocației devenind 369 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap și 185 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.
Începând cu 1 ianuarie 2021, s-a acordat a doua majorare de 20 de puncte procentuale, cuantumul alocației devenind:
- 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap;
- 214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.
Sursa: Digi24.ro
03.08.2026
00:52
03.08.2026
00:33
03.08.2026
00:09
02.08.2026
23:37
02.08.2026
21:46
02.08.2026
19:18
02.08.2026
19:15
02.08.2026
19:14
02.08.2026
18:15
02.08.2026
17:13
03.08.2026
00:52
03.08.2026
00:33
03.08.2026
00:09
02.08.2026
23:37
02.08.2026
21:46
02.08.2026
19:18
02.08.2026
19:15
02.08.2026
19:14
02.08.2026
18:15
02.08.2026
17:13
02.08.2026
16:56
02.08.2026
15:38
02.08.2026
14:40
02.08.2026
14:36
02.08.2026
14:12
02.08.2026
13:34
02.08.2026
13:15
02.08.2026
13:11
02.08.2026
11:12
02.08.2026
11:05
02.08.2026
10:57
02.08.2026
10:09
02.08.2026
09:36
02.08.2026
08:44
02.08.2026
08:22
Bunicii „înghețați în timp” pe Google Maps: locul preferat de pe internet al unei nepoate care își retrăiește amintirile din copilărie
Diplomat rus acuză Kievul de crime de război: zeci de copii uciși și sute răniți în atacurile din 2026
Nirmal Purja, legendarul alpinist al celor 14 „opt mii”, ucis de o avalanşă pe Broad Peak împreună cu întreaga expediţie
Vreme caniculară cu episoade de ploi de vară în Republica Moldova, 3–9 august 2026
















