Alexandr Stoianoglo vrea să ÎNGROAPE securea războiului și îi trimite o scrisoare președintei Maia Sandu: „Procuratura susține obiectivul declarat de actuala guvernare de a demnasca și anihila schemele corupționale la nivel înalt”
15470
Procuratura Generală le propune Guvernului, Parlamentului și Președinției să dispună efectuarea unui audit intern complex în toate instituțiile publice pentru a se confirma sau infirma existența unor scheme corupționale la nivel înalt, iar procurorii sunt gata să demareze investigații.
Într-o scrisoare expediată de procurorul general, Alexandr Stoianoglo, la adresa președintelui Maia Sandu, spicherului Igor Grosu și premierului Natalia Gavrilița, Procuratura arată că „susține obiectivul declarat de actuala guvernare de a demasca și anihila” astfel de scheme de corupție.
Instituția condusă de Stoianoglo se arată dispusă să pună umărul la „identificarea și demascarea unor eventuale scheme care favorizează delapidarea banilor publici, contrabanda, evaziunea fiscală, inclusiv adoptarea cadrului normativ favorizator ș.a.”.
Inițiativa Procuraturii mai prevede antrenarea în acest proces a instituțiilor de control financiar și revizie, a organelor de constatare etc.
„Până în prezent, Procuratura nu a fost sesizată în ordinea stabilită de lege și nu a înregistrat materiale relevante de la organele de control, de constatare sau care practică activitate specială de investigații. În condițiile actuale, din moment ce au fost deja operate schimbări în conducerea celor mai importante instituții ale statului, fiind instituit control total asupra procesului de guvernare a țării, Procuratura propune conducerii statului să dispună, așa precum s-a promis în cadrul companiei electorale, un audit intern complex în toate instituțiile publice pentru a confirma sau infirma existența schemelor corupționale la care s-au referit anterior. Odată identificate eventuale spețe de interes, Procuratura este dispusă să asigure procesul de investigare a schemelor corupționale prin antrenarea celor mai experimentați procurori din cadrul Procuraturii Generale, a procuraturilor specializate și a procuraturii capitalei”, cităm dintr-un comunicat de presă al Procuraturii Generale.
Menționăm că reprezentanții actualei guvernări l-au acuzat pe procurorul general că nu a înregistrat progrese în dosarele de corupție mare în cei doi ani de mandat, singura sa „reușită” fiind „eliberarea hoților din închisoare”, și i-au solicitat demisia.
Parlamentul a aprobat deja o lege care prevede evaluarea activității procurorului general și, în caz de nereușită, acesta ar putea fi demis.
De partea cealaltă, Alexandr Stoianoglo acuză intenție de a submina independența Procuraturii Generale din partea noii guvernări a R. Moldova.
19.10.2026
23:15
19.10.2026
22:55
19.10.2026
22:07
19.10.2026
21:51
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
22:55
19.10.2026
22:07
19.10.2026
21:51
19.10.2026
20:58
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
15:31
19.10.2026
13:52
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
19.10.2026
12:25
19.10.2026
12:15
19.10.2026
10:34
19.10.2026
10:00
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
















