Alegeri cruciale la Budapesta. Viktor Orban, cel mai apropiat aliat al lui Putin din interiorul UE, riscă să PIARDĂ puterea pentru prima dată în 15 ani
1453
Ungaria intră oficial în febra electorală: zeci de mii de oameni sunt așteptați joi la Budapesta la două mitinguri rivale – cel al partidului de guvernământ Fidesz, condus de Viktor Orban, și cel al formațiunii de opoziție Tisza, fondată de Peter Magyar, fost aliat al premierului devenit principalul său adversar, scrie The Guardian.
Cele două tabere își dau întâlnire în stradă într-un moment simbolic: aniversarea revoltei anticomuniste din 1956, o zi cu o puternică încărcătură ideologică pentru Fidesz, partid care a pornit cândva cu un discurs antisovietic, dar care astăzi întreține o relație strânsă cu Moscova.
Aflat la putere din 2010, Viktor Orban a anunțat o participare record la evenimentul de la Budapesta, unde urmează să le vorbească susținătorilor săi în fața Parlamentului.
Mitingul Fidesz este promovat drept un „marș pentru pace”, însă planurile premierului au fost serios zdruncinate în această săptămână, după ce a fost confirmat că întâlnirea despre care se specula – între Donald Trump și Vladimir Putin, în capitala Ungariei – nu va mai avea loc. Orban spera ca evenimentul să îi consolideze imaginea de lider cu influență internațională.
Pe măsură ce mulțimea Fidesz va străbate capitala, va trebui să ocolească o altă demonstrație: cea a lui Peter Magyar, fost jurist și insider al partidului de guvernare, care a devenit în doar câteva luni principalul rival al lui Orban.
Pe fondul scandalurilor politice și al inflației-record, partidul său – Tisza – a urcat spectaculos în sondaje. Cu șase luni înainte de alegerile generale din aprilie, cele două formațiuni sunt practic la egalitate.
Potrivit ultimului sondaj al Institutului independent IDEA, Fidesz ar obține 27% din voturi dacă alegerile ar fi duminica aceasta, iar Tisza ar fi în față cu 37%. Aproape un sfert dintre maghiari nu s-au decis însă pe cine vor vota – același electorat care, în 2022, a înclinat balanța în favoarea lui Orbán.
Cele două tabere concurează acum pentru a demonstra cine poate aduna mai mulți oameni în stradă. Orban speră ca evenimentul său să revigoreze baza Fidesz și să atragă nehotărâții.
Magyar, în vârstă de 43 de ani, care a rupt public legătura cu partidul de guvernământ în februarie 2024, susține că Fidesz comite „o serie de infracțiuni” și că folosește bani publici pentru a-și aduce simpatizanții la Budapesta, oferindu-le mâncare gratuită și vouchere. A acuzat, de asemenea, guvernul că ar fi amenințat companiile de transport care au închiriat autobuze pentru mitingul opoziției.
„Trebuie să arătăm că nu ne lăsăm intimidați de șantaj, minciuni și amenințări”, a scris Magyar pe Facebook.
Directorul de comunicare al Fidesz, Tamas Menczer, a respins acuzațiile și le-a catalogat drept „fake news”.
Orban: „Marșul Bruxelles-ului pentru război”
Orban a răspuns numind evenimentul rival drept un „marș de război al Bruxelles-ului”. Presa apropiată de Fidesz l-a acuzat pe Magyar – fără nicio dovadă – că ar fi „păpușa Uniunii Europene” sau chiar „agent ucrainean” care vrea să atragă Ungaria în război.
După 15 ani la putere, liderul de la Budapesta își construiește din nou campania pe un discurs naționalist și anti-migrație, promițând că va ține „războiul afară și migranții departe”.
Magyar, în schimb, se poziționează drept „candidatul anticorupție”, afirmând că sub actuala conducere Ungaria a devenit „cea mai săracă și cea mai coruptă țară din UE”.
Două viziuni opuse: Moscova sau Bruxelles
Orban rămâne cel mai apropiat aliat al Rusiei din interiorul Uniunii Europene, în timp ce Magyar și-a declarat solidaritatea cu Ucraina și promite să reducă dependența de gazul și petrolul rusesc – un semnal clar de distanțare de Kremlin.
În ultimele 80 de zile, Magyar a străbătut 158 de orașe și sate din Ungaria, încercând să câștige simpatia alegătorilor din mediul rural – terenul tradițional al Fidesz.
„Alegeri libere, dar incorecte”
Politologul Peter Kreko, directorul think-tankului Political Capital din Budapesta, crede că alegerile din aprilie vor semăna cu cele anterioare. „Ultimele două au fost libere, dar nu corecte”, spune el, făcând referire la dezechilibrul uriaș dintre resursele guvernului și cele ale opoziției. „Cu puțină manipulare și multă campanie, se pot schimba cifrele”, a adăugat Kreko. „E o cursă deschisă. Avansul Tisza nu e nu e deloc sigur”.
16.08.2026
03:18
16.08.2026
02:01
16.08.2026
00:42
16.08.2026
00:37
15.08.2026
23:52
15.08.2026
23:29
15.08.2026
22:56
15.08.2026
22:04
15.08.2026
21:27
15.08.2026
20:08
16.08.2026
03:18
16.08.2026
02:01
16.08.2026
00:42
16.08.2026
00:37
15.08.2026
23:52
15.08.2026
23:29
15.08.2026
22:56
15.08.2026
22:04
15.08.2026
21:27
15.08.2026
20:08
15.08.2026
19:39
15.08.2026
18:21
15.08.2026
18:07
15.08.2026
17:04
15.08.2026
16:49
15.08.2026
16:41
15.08.2026
15:55
15.08.2026
15:40
15.08.2026
14:31
15.08.2026
13:51
15.08.2026
13:45
15.08.2026
13:34
15.08.2026
13:17
15.08.2026
13:01
15.08.2026
12:37
De ce pariurile giganților tehnologici pe Cupa Mondială arată că fotbalul mizează să reziste revoluției AI
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
















