AIC e pregătit să primească 50 de aeronave ale participanților la reuniunea CPE. Administrația a investit în noi tehnologii și echipamente de gestionare a traficului aerian și a vopsit o suprafață de peste 50 000 de metri pătrați
1928
Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) îmbracă „haine de sărbătoare” cu prilejul Summitului Comunității Politice Europene (CPE). Administrația AIC susține că pregătirile sunt pe ultima sută de metri, iar peste 600 de persoane vor „asigura o experiență sigură și confortabilă tuturor participanților la summit”.
„În această perioadă, aproximativ 50 de aeronave cu delegații oficiale la bord urmează să aterizeze pe AIC. Pentru o desfășurare a evenimentului la cel mai înalt nivel, dar și pentru o securitate sporită a zborurilor, au fost implicate aproximativ 600 de persoane, angajați ai aeroportului, care au efectuat lucrări de restabilire a marcajului de aterizare la piste, inclusiv la căile de rulaj, marcaj pe platforma de deservire a aeronavelor pentru 38 de parcări și opt parcări provizorii. Pe toată suprafața de aerodrom au fost vopsite 50 de mii de metri pătrați”, se arată într-un comunicat de presă remis Ziarului NAȚIONAL de către administrația AIC.
Potrivit sursei citate, au fost efectuate investiții în noi tehnologii și echipamente pentru a asigura o eficiență sporită în gestionarea traficului aerian.
Amintim că pe 1 iunie și parțial pe 2 iunie (până la 07:00, ora locală), spațiul aerian al R. Moldova va fi deschis exclusiv pentru aeronavele delegațiilor oficiale, care vor participa la summitul Comunității Politice Europene.
Începând cu data de 2 iunie, ora 07.00, restricțiile vor fi anulate și Aeroportul va reveni la operarea zborurilor în regim obișnuit, conform programului stabilit.
16.08.2026
03:18
16.08.2026
02:01
16.08.2026
00:42
16.08.2026
00:37
15.08.2026
23:52
15.08.2026
23:29
15.08.2026
22:56
15.08.2026
22:04
15.08.2026
21:27
15.08.2026
20:08
16.08.2026
03:18
16.08.2026
02:01
16.08.2026
00:42
16.08.2026
00:37
15.08.2026
23:52
15.08.2026
23:29
15.08.2026
22:56
15.08.2026
22:04
15.08.2026
21:27
15.08.2026
20:08
15.08.2026
19:39
15.08.2026
18:21
15.08.2026
18:07
15.08.2026
17:04
15.08.2026
16:49
15.08.2026
16:41
15.08.2026
15:55
15.08.2026
15:40
15.08.2026
14:31
15.08.2026
13:51
15.08.2026
13:45
15.08.2026
13:34
15.08.2026
13:17
15.08.2026
13:01
15.08.2026
12:37
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
Manevra secretă a avionului prezidențial al lui Trump după summitul NATO de la Ankara declanșează scandal la Washington
















