Agent de pază din Chișinău, condamnat la 3 ani de închisoare pentru tratamente inumane aplicate a doi bărbați în timpul serviciului
289
Procuratura municipiului Chișinău anunță condamnarea unui bărbat de 27 de ani, angajat al unei companii de pază, pentru două episoade de tratament inuman și degradant comise în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Pentru concurs de infracțiuni, instanța a stabilit o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis, precum și interdicția de a ocupa funcții sau de a desfășura activități particulare de pază pe o perioadă de 4 ani.
Potrivit probelor administrate în dosar, inculpatul, aflându-se în exercițiul funcțiunii, a recurs nejustificat la forță fizică împotriva a două persoane, depășind vădit limitele competențelor conferite de funcția pe care o deținea.
Primul episod a avut loc în luna iunie 2022, noaptea, într-un bar de tip karaoke din sectorul Botanica al municipiului Chișinău, aflat sub pază. După declanșarea butonului de alarmă, inculpatul s-a deplasat la fața locului împreună cu un coleg de serviciu. Intervenția a fost solicitată de angajații localului, în urma unui conflict izbucnit între un client și personal.
La sosire, agenții i-au cerut bărbatului să părăsească localul. Ulterior, în imediata apropiere, între cei implicați a izbucnit un conflict verbal. În acest context tensionat, inculpatul l-a lovit pe bărbat cu piciorul în zona membrului inferior stâng, apoi l-a imobilizat, aplicându-i o lovitură în regiunea bărbiei și prinzându-l cu brațul de gât.
După ce bărbatul a apelat Serviciul 112 și a solicitat intervenția poliției, agentul de pază a continuat să-i aplice lovituri în zona picioarelor, determinându-l să cadă la pământ. Apoi i-a răsucit forțat mâna și i-a cerut colegului să îl imobilizeze cu o bandă din plastic folosită pe post de cătușe.
Victima a cerut în mod repetat să fie eliberată, invocând dureri puternice și faptul că mâinile îi deveniseră vinete, însă imobilizarea a continuat. Bărbatul a fost menținut la pământ, în timp ce agentul îl apăsa cu piciorul pe spate. În tot acest timp, victimei i-au fost adresate și expresii jignitoare, ceea ce a agravat caracterul umilitor al tratamentului aplicat.
Al doilea episod s-a produs în septembrie 2022, tot pe timp de noapte, în apropierea unui magazin alimentar cu program non-stop din sectorul Botanica al municipiului Chișinău. Intervenția agenților de pază a fost cerută în urma unui conflict dintre un cumpărător și angajata magazinului, conflict izbucnit după ce acestuia i-ar fi fost refuzată vânzarea băuturilor alcoolice la o oră târzie, iar ulterior el ar fi manifestat un comportament agresiv.
Conform materialelor cauzei, conflictul a continuat în exteriorul magazinului. Acolo inculpatul l-ar fi imobilizat pe bărbat, răsucindu-i mâinile la spate și provocându-i dureri fizice intense. În timp ce victima se afla la pământ, a fost lovită cu piciorul în spate, iar după ce s-a ridicat, a primit o lovitură cu pumnul în față.
Ulterior, bărbatul a fost dus la aproximativ 20 de metri distanță de magazin, unde agentul i-a mai aplicat o lovitură cu piciorul în spate. După incident, victima a apelat Serviciul 112 și a cerut intervenția poliției, relatând cele întâmplate.
În urma acțiunilor comise în cele două episoade, persoanele vătămate au suferit leziuni corporale confirmate prin expertize judiciare, sub formă de echimoze și zgârieturi la nivelul feței, mâinilor și picioarelor. Aceste leziuni au demonstrat că forța folosită a fost excesivă și nejustificată.
Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția pentru faptele imputate. Deoarece nu s-a prezentat în fața instanței de judecată și a fost dat în căutare, cauza penală a fost examinată în lipsa sa, în condițiile prevăzute de lege. Sentința pronunțată este cu drept de apel.
24.07.2026
11:29
24.07.2026
11:22
24.07.2026
10:36
24.07.2026
10:16
24.07.2026
09:45
24.07.2026
09:18
24.07.2026
09:11
22.07.2026
17:00
22.07.2026
16:21
22.07.2026
16:19
24.07.2026
11:29
24.07.2026
10:45
24.07.2026
10:31
24.07.2026
10:29
24.07.2026
10:19
24.07.2026
10:12
24.07.2026
09:11
24.07.2026
09:09
24.07.2026
08:55
24.07.2026
08:53
24.07.2026
08:18
24.07.2026
05:30
24.07.2026
03:46
24.07.2026
03:20
24.07.2026
01:50
24.07.2026
01:11
24.07.2026
01:06
24.07.2026
00:51
24.07.2026
00:50
24.07.2026
00:40
24.07.2026
00:37
24.07.2026
00:29
24.07.2026
00:18
24.07.2026
00:17
24.07.2026
00:10
Lingouri din aur și argint nedeclarate, descoperite la Aeroportul Chișinău la un pasager american
Depozit Wildberries în flăcări lângă Sankt Petersburg după atac cu drone, în timp ce Zelenski acuză compania că sprijină industria militară rusă
Pompierii moldoveni detașați în Grecia au stins un incendiu de vegetație lângă localitatea Derveni
Lot de peste 400 de produse pentru bebeluși, fără acte legale, oprit la postul vamal Leușeni


















