Adriana Ochișanu, acuzată de FURT și MINCIUNĂ de către fostul soț
27030
Sursa: Facebook
Cornel Botgros vine cu noi acuzații la adresa fostei sale soții, scrie apropomagazin.md. După ce Adriana Ochișanu a declarat că este dispusă să cheltuiască mult pe cadourile de Crăciun și că totul depinde de ce își va dori Cristi, fiul lor, cu care are o înțelegere, Cornel a răbufnit.
„Noi doi avem o înțelegere: el îmi spune ce vrea, iar eu îi cumpăr. Anul trecut a vrut boxe pentru calculator, aștept să văd ce preferințe va avea în acest an. Mie-mi place să ofer cadouri utile celor dragi, nu-mi place să arunc banii în vânt”, declara anterior Adriana Ochișanu.
Fostul soț al artistei s-a arătat deranjat de faptul că Adriana minte. „În numele lui, vreau să-i transmit Adrianei că băiatul o roagă ca să-i întoarcă telefonul mobil pe care ea i-l dăruise de ziua lui, un iPhone 5. În august, Cristi a primit din partea ei un telefon mobil pe care şi-l dorea foarte mult timp şi pe care mama sa i-l promisese cu vreo jumătate de an înainte de a fi omagiat. Iar la o lună după ce i l-a dat, i l-a şi luat, pretextând că nu-i place cum se comportă fiul cu ea. Eu mă aflam la Bucureşti, iar Cristi m-a telefonat şi, cu tristeţe în glas, mi-a relatat situaţia. Am încercat să-l liniştesc, i-am spus că peste vreo două zile o să i-l restituie şi că probabil a vrut doar să-i dea o lecţie. Dar copilul nu şi-a primit nici azi telefonul înapoi. Nu pot să înţeleg gestul Adrianei, mai ales că ea ştia cât de mult a aşteptat copilul acel gadget. După această situaţie neplăcută, Cristi mi-a spus că s-a întâlnit cu mama sa la liceu şi aceasta era cu iPhone-ul lui în mână. Şi l-a luat ei”, a declarat Cornel Botgros.
Acesta mai spune că Ochișanu se vede foarte rar cu băiatul lor și că acesta le-ar fi scris celor de la Protecția Copilului. „Decât să spună neadevăruri, mai bine să nu vorbească deloc despre băiatul nostru. De fapt, atunci când am decis să divorţăm, noi am avut o înţelegere: ca nici unul din noi să nu facă vreo declaraţie în presă care să-l vizeze pe copil şi nici să nu vorbească despre motivele care au dus la separare. Şi dacă nu şi-a ţinut promisiunea, eu mă văd nevoit să reacţionez. O rog să nu mai vorbească despre băiatul nostru, care este în continuare foarte supărat pe ea”, a concluzionat Botgros.
Potrivit sursei citate, Adriana Ochișanu a refuzat să comenteze acuzațiile care i se aduc.
26.07.2024
09:42
16.11.2021
17:59
03.08.2021
11:59
10.11.2020
18:59
29.09.2020
16:55
20.03.2014
12:31
01.02.2014
13:31
15.01.2014
12:29
10.01.2014
17:17
22.12.2013
16:17
22.07.2013
13:56
22.07.2013
12:52
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
05.10.2026
16:02
05.10.2026
16:00
05.10.2026
15:58
05.10.2026
15:45
05.10.2026
14:34
05.10.2026
14:22
05.10.2026
14:20
05.10.2026
14:03
05.10.2026
13:50
05.10.2026
13:42
05.10.2026
13:28
05.10.2026
13:03
05.10.2026
12:54
05.10.2026
12:49
05.10.2026
12:23
05.10.2026
11:06
05.10.2026
10:40
05.10.2026
10:33
05.10.2026
10:26
05.10.2026
09:59
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















