Adrian Dupu, la deschiderea Colocviului INTERNAȚIONAL de Științe ale Limbajului „Eugeniu Coşeriu”: „Este o bună ocazie de a întări angajamentul României în derularea proiectelor cultural-educative cu mediul academic din R. Moldova”
1523
Facebook Peste 100 de membri ai comunității academice, reprezentanți ai universităților și institutelor de cercetare din R. Moldova, dar și de peste hotare participă, în perioada 24-24 septembrie curent, la cea de-a XVI-a ediție a Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului „Eugeniu Coşeriu” (CISL).
Evenimentul este organizat de Universitatea de Stat din Moldova (USM), în colaborare cu Universitatea Naţională „Yurii Fedkovici”, Cernăuţi, Ucraina, și cu Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, România, dar și cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României.
Prezent la deschiderea colocviului, secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu, a declarat că evenimentul desfășurat la Chișinău reprezintă o oportunitate de a întări angajamentul României în derularea proiectelor cultural-educative cu mediul academic din R. Moldova.
„Mă bucur să fiu din nou la Chișinău și să particip la deschiderea Colocviului Internațional de Științe ale Limbajului „Eugeniu Coșeriu”, desfășurat la Universitatea de Stat din Moldova. Cea de-a XI-a ediție a colocviului, organizată cu sprijinul DRRM, este o bună ocazie de a întări angajamentul României în derularea proiectelor cultural-educative cu mediul academic din R. Moldova”.

Potrivit oficialului din cadrul Guvernului României, Colocviului Internațional de Științe ale Limbajului „Eugeniu Coșeriu” a adus alături peste 100 de membri ai comunității academice, reprezentanți ai universităților și institutelor de cercetare din R. Moldova și de peste hotarele ei.
„Felicit organizatorii pentru continuitate și îi asigur de suportul DRRM din cadrul Guvernului României”, menționează Dupu, într-un mesaj pe Facebook.
Colocviul a ajuns la a XVI-a ediție și se organizează, succesiv, la diferite universități partenere. Membrii Comitetului științific și de organizare au planificat cinci ateliere, care cuprind o vastă tematică de cercetare, abordate într-o măsură mai mare sau mai mică de ilustrul savant E. Coșeriu.
Partenerii ediției curente sunt Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău.
Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu R. Moldova.
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:22
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
20.10.2026
15:18
20.10.2026
15:08
20.10.2026
14:37
20.10.2026
14:16
20.10.2026
13:36
20.10.2026
13:34
20.10.2026
13:27
20.10.2026
13:22
20.10.2026
13:13
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















