Stiri

Acum și la Morozeni. Partidul „ȘOR” a aprins lumina stradală încă într-o comună din raionul Orhei

Actualitate 07.08.2020 13:23 Vizualizări2289
Acum și la Morozeni. Partidul „ȘOR” a aprins lumina stradală încă într-o comună din raionul Orhei

La Morozeni, încă o localitate din cele peste 70 din raionul Orhei, a fost dat în folosință sistemul de iluminat public stradal în cadrul unui ambițios proiect inițiat de Ilan Șor, liderul Partidului „ȘOR”, care prevede asigurarea cu iluminat public stradal a peste o sută localități din țară.

La Morozeni a fost instalată o rețea electrică cu lungimea de 13 kilometri și peste 400 de corpuri de tip LED. Punctele de transformare a curentului au fost modernizate, rețeaua fiind dotată cu un sistem inteligent de conectare/deconectare automată. Acum un an, la inițiativa lui Ilan Șor a fost iluminat și satul Breanova din componența comunei Morozeni, astfel că acum întreaga comună are iluminat public stradal.

În cadrul ceremoniei de dare în folosință a noului sistem, Ilan Șor a menționat că formațiunea sa va realiza și alte proiecte.

„Noi vom face ca raionul Orhei să fie un exemplu pentru întreaga țară. În acest an, noi nu aprindem doar luminile în satele în care avem primari, dar și construim terenuri de joacă pentru copii. În curând, un teren de joacă va fi amenajat și aici”, le-a promis Șor locuitorilor.

Partidul „ȘOR” face transformări acolo unde oamenii le-au acordat mandat de încredere reprezentanților acestei formațiuni politice.

„Noi suntem deputați datorită dumneavoastră și sper că sunteți mândri de ceea ce facem noi. Aș vrea să vă spun că raionul Orhei și voi, orheienii, sunteți cei mai curajoși și noi ne mândrim cu voi și pentru faptul că ați ales echipa noastră”, a spus deputata Marina Tauber, vicepreședinta Partidului „ȘOR”.

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR”, Violeta Ivanov, a spus că echipa lui Ilan Șor realizează fapte concrete și nu politică.

„Acest proiect va fi o continuitate la multe altele care vor fi realizate cu susținerea lui Ilan Șor. Singurul lider politic care nu face politică, dar vine cu proiecte frumoase este Ilan Șor”, a punctat Violeta Ivanov.

Prezent la eveniment, deputatul Vadim Fotescu le-a spus localnicilor că Partidul „ȘOR” va realiza toate proiectele promise.

„Noi vom continua în Parlament să promovăm acele proiecte pe care le-am promis oamenilor și să le implementăm în toată țara. În așa mod noi putem renaște Moldova”, a menționat Vadim Fotescu.

Deputatul Petru Jardan a subliniat că formațiunea politică urmează că implementeze în raionul Orhei și alte proiecte de infrastructură.

„Urmează și alte proiecte de dezvoltare a infrastructurii. Avem nevoie de suportul dumneavoastră în realizarea acestora”, a adăugat Petru Jardan.

Primarul comunei Morozeni, Igor Țurcanu a mulțumit întregii echipe pentru implicare în realizarea proiectului de iluminat stradal.

Iar președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a menționat că, de fapt, cetățenii, prin alegerea lor, au adus schimbarea în localitatea lor.

„Dumneavoastră sunteți cei care ați făcut schimbarea în comuna Morozeni împreună cu Partidul „ȘOR”. Aceasta este munca Dvs., iar acestea sunt primele noastre realizări comune”, a spus Dinu Țurcanu.

Până la sfârșitul acestui an, Partidul „ȘOR” va implementa proiecte de iluminat stradală în circa o sută de localități din țară, inclusiv în toate cele 74 de sate din raionul Orhei, indiferent de apartenența politică a primarilor. Reprezentanții Partidului „ȘOR” au câștigat alegerile locale din toamna trecută în 29 din cele 38 de primării din raionul Orhei. Ample lucrările de iluminare stradală sunt realizate, în prezent, cu susținerea personală a lui Ilan Șor în orașul Taraclia din sudul țării.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.21 1 USD 17.77 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri