A început RĂZBOIUL în Caucaz. Erdogan anunță că Turcia se implică în luptă împotriva Armeniei. Reacția UE
3797
Turcia a anunțat că va sprijini Azerbaidjanul „cu toate mijloacele” pe care le are la dispoziție în conflictul pe care această țară îl are cu Armenia și care s-a reaprins în dimineața zilei de duminică, relatează Al Arabiya.
Oficialii de la Ankara și-au anunțat sprijinul complet pentru Azerbaidjan și au cerut Armeniei „să renunțe la agresiuni” după ce lupte și ostilități au început în regiunea separatistă Nagorno-Karabah.
„Îi vom sprijini pe frații noștri azeri cu toate mijloacele, în lupta lor pentru protejarea integrității lor teritoriale”, a declarat ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, într-un comunicat.
Președintele turc, Recep Erdogan, a reacționat și el la reaprinderea conflictului, pe Facebook: „Armenia, prin atacurile sale împotriva Azerbaidjanului a arătat lumii, din nou, că este cea mai mare amenințare pentru pace și pentru pacea în regiune. Ca întotdeauna, națiunea turcă este alături de frații azeri cu toate mijloacele de care dispune.
Invităm poporul armean să aibă grijă de viitorul lui și să îl protejeze de cei care îl folosesc ca pe o marionetă”.
Armenia a declarat legea marţială şi a dispus o mobilizare totală a armatei în urma confruntărilor din regiunea disputată Nagorno-Karabah cu Azerbaidjanul, a anunţat duminică prim-ministrul acestei țări, Nikol Pashinyan, conform Agerpres.
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, a declarat, despre conflictul care în mod „regretabil” a cauzat victime militare și civile în regiunea separatistă Nagorno-Karabah, că UE „cere o încetare imediată a ostilităților, dezescaladarea și observarea strictă a încetării focului”.
„Este nevoie urgentă de întoarcerea la negocierile pentru un acord în cazul conflictului Nagorno-Karabah, sub auspiciile co-președinților Grupului OSCE de la Minsk, fără precondiții”, arată o declarație a lui Josep Borrell, vicepreședinte al Comisiei Europene, transmite digi24.ro.
02.09.2026
01:52
02.09.2026
01:13
02.09.2026
01:11
02.09.2026
01:05
02.09.2026
00:53
02.09.2026
00:07
01.09.2026
23:35
01.09.2026
23:32
01.09.2026
22:58
01.09.2026
22:23
02.09.2026
01:52
02.09.2026
01:13
02.09.2026
01:11
02.09.2026
01:05
02.09.2026
00:53
02.09.2026
00:07
01.09.2026
23:35
01.09.2026
23:32
01.09.2026
22:58
01.09.2026
22:23
01.09.2026
21:33
01.09.2026
21:06
01.09.2026
20:46
01.09.2026
20:27
01.09.2026
19:45
01.09.2026
19:32
01.09.2026
18:46
01.09.2026
18:17
01.09.2026
18:16
01.09.2026
18:14
01.09.2026
17:59
01.09.2026
16:53
01.09.2026
16:47
01.09.2026
16:44
01.09.2026
16:18
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Patru dintre cele mai bune filme românești ale anului, proiectate în premieră la ZFR Chișinău 2026. Acces liber și invitați de marcă


















