A fost identificat și arestat SPIONUL RUS infiltrat în Statul Major al armatei Ucrainei. Un grup de diversionişti urmau să doboare un avion de pasageri deasupra Rusiei sau Belarusului şi apoi să spună că Ucraina este cea responsabilă
2055
Autorităţile de securitate ucrainene afirmă că au descoperit o reţea de agenţi ruşi care activau în Ucraina, informează DPA, potrivit Agerpres.
Unul dintre aceşti spioni se infiltrase chiar în Statul Major al armatei ucrainene, a dezvăluit Oleksii Arestovici, un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu pentru canalul Feighin Live.
El nu a oferit detalii despre numărul acestei reţele de spioni ruşi, dar a menţionat că numai unul dintre aceşti "agenţi" activa în Statul Major al armatei ucrainene. Acesta a fost demascat şi arestat de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), a precizat Arestovici, citat de agenţia de presă oficială ucraineană Ukrinform.
Arestovici a dezvăluit şi una dintre presupusele ţinte ale acestui grup de diversionişti.
„Tovarăşii trebuiau să doboare un avion de pasageri deasupra Rusiei sau Belarusului şi apoi să spună că Ucraina este cea responsabilă", a declarat consilierul prezidenţial.
Pentru a-şi pune planurile în aplicare, prezumtivii agenţi ai Rusiei urmau să utilizeze un lansator portabil de rachete sol-aer Stinger din stocurile ucrainene.
„Aceştia plănuiau să obţină lansatorul prin intermediul unor voluntari ucraineni, iar pentru a le câştiga încrederea le-au oferit informaţii reale despre mişcări de trupe ruseşti, dezvăluindu-le coordonatele din teren ale mercenarilor ceceni" ai lui Ramzan Kadîrov, a declarat Arestovici.
Conform media ruse, între Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), unele cercuri ale armatei ruse şi Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei, apropiat de preşedintele rus Vladimir Putin, se duce de mult timp un adevărat război.
Într-un comunicat dat publicităţii duminică, SBU menţiona că „a efectuat o operaţiune specială în mai multe etape, timp în care a neutralizat un grup de sabotaj şi recunoaştere bine mascat".
„Agenţi ai Statului Major al armatei ruse pregăteau un atac terorist vizând doborârea unui avion de pasageri deasupra teritoriului Rusiei sau Belarusului. Invadatorii intenţionau să acuze apoi, fără temei, Ucraina şi pe partenerii noştri de atacarea avionului de pasageri", subliniază SBU, citat de agenţia de presă Unian.
Din componenţa acestui grup diversionist făceau parte - potrivit SBU - două persoane cu dublă cetăţenie şi un complice pe care l-au recrutat. Grupul era coordonat de cetăţeanul rus Aleksandr Tiuterev, ofiţer din cadrul Direcţiei principale de informaţii de pe lângă Statul Major al armatei ruse (GRU), cu numele de cod „Morpeh" („Puşcaşul").
Acesta, conform SBU, a participat la organizarea unei serii de atacuri teroriste în regiunea Odesa, pentru care fusese dat în căutare de către autorităţile ucrainene.
29.08.2026
09:55
29.08.2026
09:09
29.08.2026
08:06
29.08.2026
07:19
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
29.08.2026
09:55
29.08.2026
09:09
29.08.2026
08:06
29.08.2026
07:19
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
28.08.2026
21:43
28.08.2026
20:47
28.08.2026
19:20
28.08.2026
18:40
28.08.2026
17:48
28.08.2026
17:46
28.08.2026
17:28
28.08.2026
17:13
28.08.2026
17:12
28.08.2026
16:40
28.08.2026
16:38
28.08.2026
16:32
Horoscopul zilei 22.08.2026
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Planul „M&Ms” al Ucrainei, abandonat în ultima clipă: mii de drone cu inteligență artificială, pregătite să paralizeze vara aceasta traficul aerian din Rusia
Maia Sandu denunță drept „barbar” atacul rusesc asupra centrului comercial din Krivoi Rog, cu 16 morți și peste 130 de răniți
















