40% din cazurile de CANCER sunt datorate stilului de viață. Ce poți schimba pentru a preveni apariția bolii
1476
Cancerul reprezintă a doua cauză a mortalității în țările Uniunii Europene, după bolile cardiovasculare, însă doar 10% din cazuri au origine genetică, în timp ce 40% din cazurile de cancer detectate în fiecare an ar putea fi evitate prin schimbarea stilului de viață. Asta înseamnă că riscul de cancer poate fi redus semnificativ, dacă ținem cont de câteva sfaturi simple ale medicilor.
Institutul Național al Cancerului (INCa) din Franța a publicat recent un ghid cu sfaturi practice de prevenție, mituri demontate, idei și planuri simple și clare cu ajutorul cărora putem să fim și să ne menținem sănătoși, scrie csid.ro,
Specialiștii au inclus printre cauzele care favorizează apariția cancerului consumul exagerat de alcool, fumatul, dieta dezechilibrată, excesul de greutate și poluarea.
Multe dintre ele pot fi eliminate dacă ne schimbăm obiceiurile zilnice și dacă înțelegem că anumite alegeri chiar ne fac rău.
Alimentația echilibrată este extrem de importantă, deoarece previne obezitatea, care este asociată cu apariția a nu mai puțin de 13 de tipuri diferite de cancer: de colon, rect, pancreas, gastric, de tract biliar, esofagian, endometrial, de sân, ovarian, cancer renal și al măduvei osoase, potrivit csid.ro.
Marie-Line Huc, dietetician-nutriționist, spune că fructele, legumele și produsele din cereale întregi sau nerafinate au beneficii importante pentru sănătate.
”Astfel, este important să consumați zilnic cinci fructe și legume și un produs din cereale integrale, organice sau nu”, recomandă medicul.
Riscul de cancer este mai crescut pentru cei care consumă alcool, mai ales în exces.
Etanolul a fost clasificat drept „cancerigen definit” încă din anul 1988. Numai în anul 2015, de exemplu, se estimează că a provocat 41.000 de decese în Franța, dintre care peste 40% au fost cauzate de cancer.
Potrivit specialiștilor, alcoolul este de două ori mai nociv atunci când este asociat cu fumatul.
„Strategiile de marketing ale producătorilor de alcool sunt foarte cinice și sofisticate. Pentru publicul-țintă format din tineri, obiectivul producătorilor este să le ofere produse ieftine care se concentrează pe arome și gusturi, cum ar fi banalul mojito de căpșuni. Băuturile ieftine și aromate sunt o rampă de acces la produse mai clasice”, spune Karine Gallopel-Morvan, profesor universitar specializat în Marketing Social la Școala de Studii Superioare în Sănătate Publică, citată de csid.ro.
Fumatul rămâne în topul factorilor de risc pentru cancer, dar este și primul care poate fi prevenit. O țigară este alcătuită din tutun, hârtie și produse care îi schimbă gustul și mirosul. Odată aprinsă, arderea acesteia determină formarea a numeroase substanțe toxice.
În ceea ce privește nicotina, o substanță prezentă în mod natural în tutun, ea este responsabilă de dependența de țigări, dar nu este cancerigenă.
Există mai multe variante pentru cei care vor să se lase de fumat, cum sunt înlocuitorii de nicotină (plasture, gumă de mestecat, inhalator). Cei care nu pot renunța la nicotină, pot opta pentru țigara electronică.
„Țigara electronică nu conține tutun și nu funcționează prin ardere. Când vapezi, lichidul aromat (care poate conține nicotină) este încălzit și se transformă în picături, în vapori. Aer. Acest lucru te ajută să eviți majoritatea substanțelor cancerigene din țigări. Țigara electronică ajută la renunțarea la fumat, în realitate. Poate fi un instrument care te ajută să renunți la fumat. Utilizată singură, nu împreună cu țigările tradiționale, aceasta contribuie la reducerea riscurilor asociate fumatului”, potrivit ghidului realizat de Institutul Național al Cancerului din Franța.
24.04.2026
23:42
359
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
434
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
475
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
447
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
18:46
522
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
24.04.2026
17:54
636
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
545
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
491
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
24.04.2026
17:17
489
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
24.04.2026
16:34
564
Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
24.04.2026
23:42
340
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
418
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
462
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
432
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
18:46
505
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
24.04.2026
17:54
621
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
531
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
480
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
24.04.2026
17:17
475
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
24.04.2026
16:34
550
Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
24.04.2026
15:56
695
Bărbat dezbrăcat, cu cuțit, a blocat liftul și a sechestrat o mamă cu copilul ei în Chișinău
516
Modelul german împotriva infecțiilor nosocomiale, aplicat în spitalele din România. Rogobete: Diferența e că noi le ascundem
24.04.2026
15:39
504
Meta își mută miliarde spre Amazon: acord uriaș pentru milioane de procesoare AI Graviton
24.04.2026
15:03
660
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
530
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
24.04.2026
14:19
521
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
24.04.2026
13:59
493
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
24.04.2026
12:00
605
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
796
Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre provocările crizei energetice din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
642
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
630
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
09:44
610
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
24.04.2026
09:27
665
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
24.04.2026
07:55
689
Horoscopul zilei 24.04.2026
24.04.2026
06:53
1007
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40


Inapoi














