Stiri

18 ianuarie este cea mai DEPRIMANTĂ zi a anului. Cum a apărut „Blue Monday”?

Actualitate 18.01.2021 19:14 Vizualizări1867
18 ianuarie este cea mai DEPRIMANTĂ zi a anului. Cum a apărut „Blue Monday”?

Cea de-a treia zi de luni din ianuarie, corespunzătoare datei calendaristice de 18 ianuarie, este considerată cea mai deprimantă zi a anului.

Pentru a ajunge la această concluzie, psihologul britanic Cliff Arnal a analizat o combinaţie de factori şi consideră că „depresia colectivă” din a treia zi de luni ar fi cauzată de scăderea temperaturilor şi de o scădere a luminozităţii. Acestor factori li se adaugă datoriile acumulate în urma sărbătorilor de sfârşit de an.

Un alt motiv de depresie: vacanţele reprezintă deja doar o amintire îndepărtată, la fel ca hotărârea de a pune în aplicare bunele rezoluţii luate pe 1 ianuarie pentru anul în curs.

După primul studiu realizat de cercetătorul britanic pe această temă în 2005, alte analize au întărit şi mai mult ipoteza „Blue Monday”.

Creșterea divorțurilor în această zi

Una dintre ele a demonstrat, de exemplu, că cea de-a treia zi de luni din ianuarie corespunde unui vârf de absenteism la locul de muncă, iar un alt studiu a evidenţiat o anumită creştere a numărului cererilor de divorţ care sunt depuse în instanţă.

La origine, „Blue Monday” a făcut parte dintr-o campanie publicitară, lansată de o agenţie de turism – Sky Travel -, care promova avantajele călătoriilor realizate în luna ianuarie.

Ideea a fost preluată apoi şi de un producător de îngheţată, într-o altă campanie publicitară, care promova, în iunie, produsele acelei companii, profitând de conceptul opus lui „Blue Monday – cea mai fericită zi a anului.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 24.09.2026 24.09.2026 13:08 539 Horoscopul zilei 24.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.17 1 USD 17.67 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri