15 ani de la asasinarea Annei Politkovskaia, jurnalista rusă ucisă de ziua lui Putin. Nici acum nu se ştie cine a ordonat crima
1376
Profimedia Images Publicaţia rusă Novaia Gazeta a denunţat joi, la împlinirea a 15 ani de la asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaia, prescrierea răspunderii penale pentru persoana ori persoanele, încă necunoscute, care au ordonat această crimă, informează France Presse.
Critic al Kremlinul, în special al războiului sângeros în Cecenia şi al liderului pro-Kremlin al acestei republici, Ramzan Kadîrov, jurnalista de investigaţie de la Novaia Gazeta, Anna Politkovskaia a fost împuşcată în casa scărilor din blocul unde domicilia la 7 octombrie 2006, un asasinat care a coincis cu ziua de naştere a preşedintelui Vladimir Putin.
Asasinarea Annei Politkovskaia a provocat o undă de şoc în Rusia şi în toată lumea. Însă doar executanţii crimei au fost condamnaţi.
„Joi, comanditarii au scăpat oficial de răspunderea penală”, a denunţat Novaia Gazeta, adăugând că publicaţia se va strădui în continuare să obţină în faţa tribunalelor „redeschiderea anchetei asupra asasinării Annei Politkovskaia până când va fi dezvăluit numele celui care a dat ordinul”.
Comemorarea intervine într-un context de presiuni crescute împotriva mass-media independente, a opoziţiei şi organizaţiilor neguvernamentale critice la adresa Kremlinului, după arestarea, la începutul anului, a lui Aleksei Navalnîi, principalul critic al preşedintelui Vladimir Putin, arată Agerpres.
Asasinii Annei Politkovskaia au fost identificaţi şi închişi. Unul dintre ei a murit în închisoare în 2017
În 2014, cinci bărbaţi au fost recunoscuţi vinovaţi că ar fi organizat, executat sau participat la asasinarea Annei Politkovskaia. Ei au primit pedepse grele cu închisoarea.
Cecenul Lom-Ali Gaitukaiev, organizatorul logistic al crimei, a decedat în 2017 în închisoare. Despre Gaitukaiev, Novaia Gazeta a dezvăluit în 2018 că fusese informator al FSB şi totodată unul din capii mafiei cecene.
Numele lui Gaitukaiev apare şi în dosarul asasinării în 2004 la Moscova a jurnalistului american Paul Khlebnikov, editorul variantei ruse a revistei Forbes Magazine.
În 2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Rusia pentru că nu a investigat corespunzător asasinarea jurnalistei ruse.
Cum sunt intimidaţi ziariştii în Rusia: cap de ied şi coroană mortuară trimise la redacţie
Fondată în 1993, Novaia Gazet este cu regularitate ţinta intimidărilor, atacurilor şi uneori a asasinatelor, cel puţin cinci jurnalişti ai acestei publicaţii au fost ucişi de-a lungul anilor pentru activitatea lor profesională.
În ultimii ani, Novaia Gazeta a publicat mai multe investigaţii cu privire la acţiunile grupurilor de mercenari ruşi şi persecuţiile împotriva minorităţilor sexuale în Cecenia.
Publicaţia, la fel ca editorialista sa Anna Politkovskaia, şi-a atras cu regularitate critici violente din partea omului forte al Ceceniei, Ramzan Kadîrov, ai cărui adversari au fost ucişi în număr mare, indiferent unde se ascundeau, la Moscova, la Viena sau Berlin. În 2018, un cap de ied şi o coroană mortuară au fost trimise la sediul redacţiei.
31.08.2026
13:25
31.08.2026
13:20
31.08.2026
13:18
31.08.2026
13:12
31.08.2026
12:30
31.08.2026
11:21
31.08.2026
11:13
31.08.2026
10:33
31.08.2026
09:37
31.08.2026
07:28
31.08.2026
13:25
31.08.2026
13:20
31.08.2026
13:18
31.08.2026
13:12
31.08.2026
12:30
31.08.2026
11:21
31.08.2026
11:13
31.08.2026
10:33
31.08.2026
09:37
31.08.2026
07:28
31.08.2026
07:24
31.08.2026
07:06
31.08.2026
02:45
31.08.2026
02:41
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
30.08.2026
19:34
30.08.2026
19:33
30.08.2026
19:04
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
















