Ziua Europei, sărbătorită OFICIAL în R. Moldova
3076
Parlamentul a aprobat astăzi o hotărâre prin care Ziua Europei este declarată drept zi de sărbătoare în R. Moldova.
Aceasta va fi marcată pe 9 mai, în aceeași zi cu sărbătoarea „Ziua Victoriei”, fapt care a nemulțumit comuniștii și socialiștii din Parlament.
Potrivit autorilor proiectului de hotărâre, R. Moldova este membră a Consiliului Europei și a semnat un Acord de Asociere cu UE, fapt pentru care ar trebui să marcheze „simbolic” Ziua Europei.
Socialistul Vlad Bătrâncea a declarat că „nu era astăzi Europa, dacă nu era Ziua Victoriei, erau numai lagăre de concentrare” și a anunțat că socialiștii părăsesc ședința Parlamentului în semn de protest.
Iar comunistul Oleg Reidman a declarat că acest lucru se face pentru „a șterge din memorie victoria asupra fascismului”. Într-un final, și comuniștii au părăsit sala Parlamentului.
Democratul Dumitru Diacov a încercat să potolească spiritele, afirmând că „numeni nu ne încurcă” să sărbătorim „de dimineață Ziua Victoriei, iar după-amiază Ziua Europei”.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















