22:05:02 25.04.2024
Stiri

ZID CHINEZESC la graniţa cu România? Propunerea care stârneşte controverse

Politică 15.10.2014 09:25 Vizualizări1416 Autor: Ziarul National
ZID CHINEZESC la graniţa cu România? Propunerea care stârneşte controverse


Controversatul politician moldovean Renato Usatîi, care va candida la alegerile parlamentare din 30 noiembrie, şi-a anunţat intenţia de a construi o replică a Marelui Zid Chinezesc la graniţa R. Moldova cu România, unde vor fi înfiinţate magazine, restaurante, cazinouri, relatează postul TV7, în pagina online.

Renato Usatîi, o figură controversată în R. Moldova în urma implicării într-un scandal financiar din 2011 şi a legăturilor cu oameni de afaceri din Rusia, a declarat, într-o emisiune a postului de televiziune TV7, că are în vedere să formeze o coaliţie cu Partidul Comuniştilor sau cu Partidul Socialiştilor, condus de fostul comunist Igor Dodon în urma alegerilor legislative programate la 30 noiembrie în R. Moldova, scrie Mediafax.

Creditat în unele sondaje de opinie cu şanse la obţinerea unui mandat în Parlamentul de la Chişinău, Usatîi a intrat în cursa electorală pentru scrutinul din 30 noiembrie pe listele Partidului „Patria", după ce, anterior, justiţia din R. Moldova a respins înregistrarea altor două formaţiuni politice înfiinţate de controversatul om de afaceri .

Întrebat despre resursele financiare de care dispune şi de susţinerea acordată unor instituţii din R. Moldova, în condiţiile în care a finanţat cu sume impresionante o serie de concerte şi evenimente de caritate, Renato Usatîi a explicat că „i-a ajutat pe unii sau pe alţii". „Şi aici nu este vorba de corupţie. Nu-mi era ruşine să ajut pe cineva. Este şi o lege privind sponsorizarea. Orice acţiune era coordonată cu Ministerul de Interne. Eu am oferit pistoale, maşini poliţiştilor. Miniştrii nu au fost împotriva acestor acţiuni. Timp de şapte ani, anual am făcut aşa ceva. Eu ofeream aceste lucruri, iar ministerul deja trebuia să decidă cui exact le oferă. Rugămintea mea a fost să fie oferite oamenilor reali, care au meritat", a afirmat politicianul în emisiunea de la postul de televiziune TV7.

De asemenea, Renato Usatîi a mai declarat că este dispus să renunţe la cetăţenia rusă când va fi votată legea în acest sens. La sfârşitul lunii septembrie, Usatîi a provocat polemică, după ce a declarat că vrea să implementeze în Republica Moldova un sistem de conducere autoritar similar celui din Belarus. Totodată, Usatîi şi-a declarat susţinerea (inclusiv financiară) pentru referendumul organizat în februarie în Găgăuzia cu privire la procesul european al Republicii Moldova.

În cursa pentru alegerile parlamentare programate în Republica Moldova s-au înscris până în prezent 15 partide şi un bloc electoral.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md