Vlad Plahotniuc s-a întâlnit la Bruxelles cu unul dintre cei mai aprigi CRITICI ai săi. Cum și-a argumentat intenția de a modifica sistemul electoral
6550
Liderul Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, a avut, marți, la Bruxelles, o întâlnire cu vicepreședinta grupului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa din Parlamentul European, Norica Nicolai, precum și cu europarlamentarul Cristian Preda (din partea Partidului Popular European), care este unul dintre cei mai aprigi critici ai săi.
Potrivit unui comunicat de presă al PD, Plahotniuc a prezentat în cadrul întâlnirilor acțiunile guvernării și planurile de reformare a clasei politice și a R. Moldova în general.
Vicepreședinta grupului ALDE a îndemnat liderii PD să fie fermi în acțiunile de reformare pe care le promovează Guvernul condus de Pavel Filip. Ea a dat asigurări că există toată susținerea în acest sens din partea UE, precizând că la Bruxelles „sunt apreciate” reformele în justiția moldovenească.
Un alt subiect discutat a fost modificarea sistemului electoral din R. Moldova. În acest sens, Norica Nicolai a subliniat că experții Comisiei de la Veneția trebuie să ofere expertiză tehnico-juridică, iar oportunitatea politică nu e tema lor, se arată în comunicatul de presă al democraților.
„Chestiunile de oportunitate politică trebuie decise de parlamentele naționale prin consultarea tuturor partidelor politice. Chestiunile tehnice vor trebui luate în discuție cu siguranță și acceptate atunci când se va aproba noua lege electorală”, a declarat Norica Nicolai. Vicepreședinta ALDE a mai adăugat că UE nu poate să impună unui stat un anumit sistem de vot și nu trebuie să condiționeze asistența macrofinanciară pentru Moldova cu păstrarea actualului sistem electoral.
Cei de la PD spun că Vlad Plahotniuc s-a mai întâlnit cu deputați europeni, care contestă intenția de modificare a sistemului electoral în Moldova.
Astfel, în discuțiile cu deputatul Cristian Preda, care face parte din grupul Partidului Popular European, liderul PD a amintit că sistemul electoral mixt a fost anterior promovat de către Partidul Liberal Democrat din Moldova, iar formațiunea pe care o conduce și-a asumat să ducă la bun sfârșit această schimbare.
La rândul său, Cristian Preda a declarat că nu crede oportună modificarea sistemului electoral în R. Moldova, precizând că aceasta ar putea fi un pericol pentru sistemul pluripartidist din țara noastră.
În alt context, președintele PD a cerut suportul Parlamentului European în promovarea legii privind interzicerea propagandei rusești în mass-media din R. Moldova. Această solicitare a avut un răspuns pozitiv din partea vicepreședintei ALDE și a europarlamentarului Preda.
„Cetățenii moldoveni trebuie să cunoască despre avantajele procesului de integrare europeană”, a spus Cristian Preda, îndemnând conducerea PD să aibă o comunicare mai activă la Bruxelles, se mai precizează în comunicatul PD.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți




















