22:21:19 25.04.2024
Stiri

VIDEO // Judecătoria Chișinău a RESPINS cererea lui Traian Băsescu împotriva lui Igor Dodon privind anularea decretului de retragere a cetățeniei

Politică 22.01.2018 10:38 Vizualizări2164 Autor: Ziarul National
VIDEO // Judecătoria Chișinău a RESPINS cererea lui Traian Băsescu împotriva lui Igor Dodon privind anularea decretului de retragere a cetățeniei


Judecătoria Chișinău a respins astăzi cererea lui Traian Băsescu depusă împotriva lui Igor Dodon „ca fiind neîntemeiată”. Traian Băsescu, prezent în instanță, a declarat că nu-i sunt clare motivele deciziei și că nu o va comenta. Fostul președinte al României a mai spus că se va consulta cu avocatul pentru a lua o decizie vizavi de atacarea deciziei primei instanțe la Curtea de Apel Chișinău.

Avocatul său, Andrei Bivol, a declarat că decizia instanței este ilegală și că președintele Igor Dodon a încălcat grav procedura atunci când i-a retras „abuziv” cetățenia R. Moldova lui Traian Băsescu.

Consilierul prezidențial, Maxim Lebedinschi, s-a arătat satisfăcut de soluția magistraților, afirmând că temei pentru retragerea cetățeniei R. Moldova fostului președinte al României a servit faptul că Băsescu ar fi tăinuit, atunci când a depus cererea de a-i fi acordat pașaportul moldovenesc, faptul că „figura în calitate de suspect în mai multe cauze penale din România”.

„Rămâne la latitudinea reclamantului dacă va contesta hotărârea”, a spus Lebedinschi.

Amintim că soții Băsescu au primit cetățenia R. Moldova în vara anului 2016. Primul decret semnat de președintele Igor Dodon, care a preluat mandatul de președinte la finele aceluiași an, a fost cel privind retragerea cetățeniei moldovenești lui Traian Băsescu. Fostul președinte al României l-a atacat pe Dodon în judecată, cerând să fie anulat acest decret, în primăvara anului 2017.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md