VIDEO // Protestatarii din fața Parlamentului au adoptat o rezoluție, după care au mers la M 1. Constantin Cheianu a găsit de cuviință să-l ATACE pe Nicolae Negru. O mașină a intrat în MULȚIME și „s-a deplasat în direcţia cordonului viu de poliţişti”
3459
Puțin peste o mie de manifestanți, conform estimărilor poliției, au adoptat o rezoluție în cadrul protestului de astăzi convocat de Consiliul Marii Adunări Naționale, la care au participat reprezentanții Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr”, Partidului Acțiune și Solidaritate, precum și ai Partidului Liberal Democrat din Moldova.
Protestul programat pentru ora 12.00 a întârziat puțin, deoarece organizatorii au dorit să se alăture cât mai mulți oameni. Cei care au ieșit în scenă au criticat actuala guvernare și printre revendicările principale a fost abrogarea sistemului mixt, care a intrat în vigoare vara aceasta.
Discurs a ținut și liderul PPDA, Andrei Năstase.„Am fost întrebat de mai multe televiziuni câţi oameni participă la protest. Le-am spus că sunt oamenii cei mai buni. Noi suntem oamenii demnităţii, adevărului, vrem un viitor mai bun pentru copiii noştri. Nu avem de gând să protestăm toată viaţa. Vă îndemn să ne strângem rândurile şi să mergem să distribuim adevărul”, a spus acesta.
Și lidera PAS, Maia Sandu, a criticat guvernarea, dar și pe președintele Dodon, care promovează interesele Kremlinului în R. Moldova. Aceasta a îndemnat protestatarii să meargă la televiziunea publică "Moldova 1", pentru că „să-i amintească că e publică”.
După ce au adoptat rezoluția prin care s-a cerut abrogarea de urgenţă a legii cu privire la schimbarea sistemului electoral, demonopolizarea pieţii mediatice şi oferirea timpului de antenă la postul public de televiziune cel puţin o dată pe săptămână, cei prezenți au mers în marș la sediul postului "Moldova 1" să picheteze instituția.
În fața protestatarilor a ieșit noua directoare a postului de televiziune, Ecaterina Stratan, care le-a spus celor prezenți că "Moldova 1" a dat în direct secvențe de la protest și a fost organizată chiar o ediție specială. „Noi solicitările dumneavoastră le vom analiza. Pe parcursul săptămânii curente, "Moldova 1" a difuzat de șase ori opiniile opoziției extraparlamentare, în special PPDA și PAS”, a mai adăugat aceasta.
Acest răspuns l-a enervat pe jurnalistul de la "Jurnal TV", Constantin Cheianu, care a adus jigniri inclusiv editorialistului Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru, care era prezent în studioul de la M 1.
„Apropo de "Moldova 1", unde au ajuns acum protestatarii... La ora 12.00, proaspăta şefă la M 1 şi, prin cumul, gagica lui Plahotniuc, Ecaterina Stratan, a început să dea imagini de la protest. Zic, nu cumva o să arate protestul? Noo... Brusc se trece în studio, unde doi inşi comentează protestul. Unul e kaghebistul cu stagiu Valeriu Reniţă, altul e fostul nostru coleg Nicolae Negru. Da nu ştiu cum ambii se înţeleg aşa de bine - un fiu de deportaţi şi un etern kaghebist - ambii condamnă protestul”, a scris Cheianu pe o rețea de socializare.
Protestul din fața televiziunii publice s-a lăsat cu altercații, după ce „un microbuz a intrat în mulțime și s-a îndreptat în direcția cordonului viu de polițiști”.
„În contextul altercaţiilor iscate în timpul protestului din preajma Televiziuni publice "Moldova1", Poliţia vine cu precizări. Astfel, în timpul menţinerii ordinei şi siguranţei publice de către poliţişti, un microbuz de model "Mercedes Sprinter" a intrat în mulţime şi s-a deplasat în direcţia cordonului viu de poliţişti, punând în pericol viaţa şi sănătatea celor prezenţi la protest. Bărbatul aflat la volan, care s-a demonstrat că nu este proprietarul mașinii, a fugit de la fața locului”, au precizat responsabilii poliției prin intermediul unui comunicat de presă.
Organizatorii protestului au avertizat că, în cazul în care administrația postului "Moldova 1" nu va oferi timp de antenă partidelor de opoziție, atunci vor picheta instituția și duminica viitoare.
17.06.2026
12:37
1218
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
16.06.2026
00:12
1783
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
12.06.2026
21:54
2941
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
3407
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2807
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
05.06.2026
14:27
3283
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
04.06.2026
15:09
3357
Libera circulație și accesul presei în Zona de Securitate, discutate la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender
04.06.2026
14:32
3371
Maia Sandu și comisara europeană Marta Kos, discuții la Chișinău despre reforme și deschiderea capitolelor de negociere pentru aderarea la UE
3360
Maia Sandu anunță la Chișinău deschiderea negocierilor de aderare a Moldovei la UE și noi investiții sprijinite de Comisia Europeană
04.06.2026
11:35
2269
Maia Sandu cheamă investitorii europeni la Chișinău: viitorul Republicii Moldova este legat de Uniunea Europeană
19.06.2026
17:51
8
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
95
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
227
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
213
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
332
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
392
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
362
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
463
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
445
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
365
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
457
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
540
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
607
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
647
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
660
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
651
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
957
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
890
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
656
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
722
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
1012
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
832
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
1083
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
1343
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
1174
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














