02:04:29 01.11.2024
Stiri

Veste BUNĂ pentru moldovenii care vor să ajungă în SUA fără escale. Compania moldo-română HiSky a primit AUTORIZAȚIA pentru zboruri regulate către orice destinație din Statele Unite ale Americii!

Actualitate 13.12.2023 09:26 Vizualizări2751 Autor: Ziarul National
Veste BUNĂ pentru moldovenii care vor să ajungă în SUA fără escale. Compania moldo-română HiSky a primit AUTORIZAȚIA pentru zboruri regulate către orice destinație din Statele Unite ale Americii!


Compania aviatică moldo-română HiSky, fondată de Iulian Scorpan, a primit ieri seara, 12 decembrie, autorizația pentru zboruri regulate către Statele Unite ale Americii.

După ce a parcurs cu succes toate etapele procesului de verificare, Departamentul Transporturilor din SUA a oferit companiei HiSky Permisul de Operator Străin de Transport Aerian. „Asta înseamnă că, începând de astăzi, HiSky are dreptul de a opera zboruri către orice destinație din Statele Unite”, menționează compania aviatică.

Zborurile către SUA vor fi operate cu o aeronavă wide-body, Airbus A330-200, care va intra în flota HiSky până la sfârșitul acestui an. Compania devine astfel primul operator moldo-român aerian din istorie, care va efectua curse regulate, directe, longcourier, după o perioadă de mai bine de 20 de ani. Aeronava are o autonomie de zbor de peste 13.400 km, iar prin această achiziție strategică HiSky intră în galeria selectă a operatorilor de top, care efectuează zboruri directe, din orice punct al Europei atât către continentul American, cât și spre destinații îndepărtate din Asia și Orientul Mijlociu.

Noul Airbus A330 este cea de-a opta aeronavă care intră în flota HiSky. În acest moment, compania aeriană operează șapte aeronave Airbus din familia A320, respectiv o aeronavă A319, patru aeronave A320 și două A321 neo, de producție 2023. Odată cu extinderea flotei și a portofoliului de destinații, HiSky își mărește și echipa. Compania derulează o campanie continuă de recrutare a piloților și însoțitorilor de bord.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
28.10.2024 13:50 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Atipicul stride...

28.10.2024 09:29 Ziarul National Nicolae Enciu // Tratatul de la Paris...

28.10.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Plahotniuc și scenar...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va deveni președintele R. Moldova după turul doi al alegerilor prezidențiale de pe 3 noiembrie 2024?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md